Corupția în RM a fost zdrobită sau de ce ne mint UE și americanii?

Recent, unul din liderii AIE a contrariat (a cîta oară!) opinia publică, afișînd un set de declarații, care din orice perspectivă nu le-ai aborda, sunt o bătaie de joc față de cetățeni.

 „Nu există corupție la nivel înalt”- a spus acesta. Potrivit acestui lider, deputații și miniștrii nu sunt afectați de fenomenul corupției pentru că nu „ar avea ce împărți”. „În Parlament nu ai ce lua, pentru că nu împarți și nu dai nimic. Corupt poate fi un om care depinde de eliberarea unui document. Ce document eliberează deputatul?”, s-a întrebat liberalul în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.

Mai tîrziu, președintele CSM, Mihai Poalelungi, l-a susținut public pe liberal, afirmînd că, deși există o anumită doză de corupție în justiție, proporțiile acesteea sunt în mod evident și cu rea credință exagerate! Atunci, de ce domnule judecător, RM în 2011 era pe locul 3 la CEDO după numărul de cereri înregistrate raportat la numărul de locuitori? Sau CEDO aberează?

Europenii și americanii ne mint!

Reiese că prestigioasa organizației internațională Transparency Internațional, care spune că în RM indicele corupției este foarte înalt (apr.2.9puncte) – minte. La fel o face și solida revista geopolitică italiană Limes, care recent ne-a plasat în categoria statelor mafiote! La fel minte și Freedom House, care în raportul din 2012, menționează că nivelul corupției în Moldova este unul periclitant, (6 puncte din maximum 7), iar instituțiile statului nu au un răspus adecvat acestui flagel. O pozițiie identică o are și UE.  Astfel, cîteva săptămîni în urmă a fost publicat raportul de monitorizare a statelor din Parteneriatul Estic -  Eastern Partnership Index. Astfel, în raport se menționează, că nivelul corupției în RM este unul exorbitant. „Așa-numitele atacuri raider asupra companiilor și băncilor au devenit frecvente, iar lupta pentru combaterea corupției printre funcționarii publici a fost destul de modestă. Totodată, reglementarea finanțării partidelor politice are nevoie de îmbunătățiri”.  Ca să nu mai vorbesc aici de amabsada SUA, care nu demult atenționa Alianța, că are mari probleme la capitolul corupție.

Din aceste date reiese, dacă e să-i dăm crezare liberalului, că UE, SUA, Freedom House, Transpacrency Internațional, Limes și alții mint, iar el unicul spune adevărul!

Despre «onestitate» și scheme

Atunci, cine a declarat cîteva săptămîni în urmă că în numele integrării europene, „trebuie să închizi ochii dacă nu poţi schimba nimic şi la un corupt, şi la altul, numai ca să mergi să realizezi acest obiectiv”? Amintim și de celebra frază, că «eu nu cînt la contrabas», aducîndu-se aluzia clară, că cineva în alianță cîntă…Nu mai vorbesc de legea bugetului aprobată în 2011, în care Mihai Ghimpu a declarat, că este un buget al oligarhilor, nu al poporului. Deci, cînd era onest liderul PL – atunci sau acum? Sau poate, nici atunci, nici acum? Sunt de accord, că parlamentul nu poate fi corupt, fiindcă nu emite licențe, autorizații. Atunci cum rămîne cu legea cazinourilor, în urma căreia bugetul a pierdut 6 mln lei?

În această privință, aș vrea să-i pun liderului PL cîteva întrebări:

  • Ce mai face firma Avicola, patronată de un deputat PL, care-i asigură avantaje utilizînd pîrghii administrative?
  • Ce mai face firma Parstar din Cimișlia, (patronată de MG) care în 2010, a aprovizionat întreprinderile municipale, fără a se organiza un tender, cu petrol în valoare de 260 mln lei? Ați mai primit răspuns de la Procuratură, instituție la care se pare că a fost depus dosarul?
  • Ce-i cu raportul CCCEC din 22 iunie, în care se constată, că doar în primele 3 luni ale lui 2011, Parstar a aprovizionat cu petrol Căile Ferate (controlate de PL), în sumă de 135 mln. 293.980 mii lei?
  • Ce ziceți de raportul Curțiii de Conturi №55 din 16 septembrie  2011  în care se constată, că parcul de autobuze Chișinău  a procurat fără tender  și la un preț exagerat de la Parstar 6121,9 mii litri petrol în valoare de 60777,1 mii lei?
  • Ce ziceți de raportul din aprilie 2012 a comisiei parlamentare, în care s-a constatat, că Ministerul Apărării (PL) și Ministerului Economiei (PD), a vândut fără desfășurarea concursului de comercializare, companiei letone „Latspeceksport” armament în sumă de zeci de mln lei, în care comisionul, se spune că ar fi fost de 1,5 mln. euro?
  • Ce mai face firma de publicitate Aldora Art, firma Ruta-Prim, și altele? Le este greu pe  timp de criză, nu-i așa?

Sunt sute de întrebări de așa gen. Mă opresc aici.

P.S. Aș vrea desigur un răspuns cu argumente, fără isterii și asmuțirea unor membri de partid, care sub protecția anonimatului, împroașcă cu zoi și venin.

Sau este greu să dai răspunsuri, cînd totul și așa este clar?

Number of View :2084
This entry was posted in Partide. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>