Vlad Filat – terminatorul comunismului

Joi, 12 iulie, AIE a realizat ceea ce a promis de mai mult timp în urmă: condamnarea crimelor comunismului și interzicerea simbolicii comuniste. Cu o zi înainte de a fi adoptată hotărîrea, Vlad Filat a declarat că Moldova trebuie să scape de lenini și tancuri. Zis și făcut. A doua zi a fost condamnat comunismul. Prin acest demers, premierul a demonstrat întregii țări caracterul său autoritar, puțin compatibil cu pluralismul politic. De fapt, Filat a devenit un fel de killer al comunismului și a PCRM.

Condamnarea comunismului: probleme și contradicții

Acțiunea s-a făcut într-o grabă ce a trezit suspiciuni. Parlamentul, ca și la 16 martie, când a fost ales președintele, a fost înconjurat de poliție, iar în interiorul edificiului se aflau un număr impunător de colaboratori ai serviciului Pază de Stat. Dacă condamnarea este un triumf al adevărului, o realizare a voinței majorității poporului, de ce era nevoie de jandarmi?

Culmea ironiei constă în faptul condamnării comunismului de către foștii comuniști, reprezentanții de vîrf ai nomenclaturii comuniste, lideri și personalități de marcă ai PCUS: Dumitru Diacov, Victor Popa (PL), Ion Hadîrcă (PL), Marian Lupu și alții. Decizia istorică s-a adoptat într-un monument clasic al «totalitarismului sovietic» – Palatul Republicii. Și mai hazliu era dacă decizia s-ar fi luat în alt monument al totalitarismului – edificiul devastat al Parlamentului, fost sediu al CC PCUS.

Sincer, chiar nu înțeleg sensul acestei condamnări. Ce se condamnă: comunismul, stalinismul, totalitarismul? Aceste lucruri sunt nițel, dacă nu total diferite.

Comunismul, instaurat în URSS și blocul socialist,  e un sistem politic, ce nu are nimic comun cu marxismul, fiindcă în realitate era o materializare a capitalismului de stat.

Stalinismul este o formă a regimului totalitar, existent în URSS din perioada 1930-1953 (1956). După aceasta perioadă am avut autoritarism monopartid, nu totalitarism. Deci, în 2001-2009 nu exista nici ca iluzie un sistem totalitar.

De fapt, totalitarismul este un concept normativ, nu științific, fapt demonstrat de marele politolog Raymond Aron (lucrarea Democrație și Totalitarism) și mai puțin de Maurice Duverger. Este o categorie a Războiului Rece, care e utilizată în limbajul politic  pentru a blama (a se răfui cu) oponenții.

Și apoi, ce conexiune are PCRM cu totalitarismul, în situația în care acest partid a apărut în 1993, în condiții pluraliste, și nu are nimic comun nici cu marxismul, nici cu socialismul, fiind mai degrabă social-democrat, sau chiar social-creștin ca doctrină. Fără a exagera, putem spune, că PCRM a trădat principiile marxiste. La ei în program un cuvânt nu veți găsi despre  luptă de clasă, revoluție, proletariat, socialism, comunism, naționalizare, planificare dirijată, colhozuri, etc. Abia la ultimul Congres din iunie ei destul de timid au enunțat că vor edifica «socialismul democratic», adică vor fortifica sistemul burghez, după calapodurile social-democrației europene.

Tot PCRM a condamnat totalitarismul Stalinist în 2006, distanțîndu-se de crimele și practicile totalitare. În această situație, cum poate acest partid să restabilească «totalitarismul» pe viitor, dacă nu a făcut-o pînă acum? Amintesc, că totalitarism înseamnă lagăre de concentrare, represiuni în masă (sute de mii și milioane de cetățeni), omoruri în masă, interdicția și distrugerea fizică, repet, fizică a opoziției, etc. Cîți din actualii guvernanți au stat în pușcărie, cîți au fost maltratați, lichidați, etc.?

Stalinismul  și comunismul au fost condamnate la congresul XX al PCUS. Mai tîrziu,  ideea a fost reiterată în 1991, prin hotărârea prezidiumului parlamentului RM Apoi, cum poate să condamne crimele comunismului, deci să dea o sentință, un organ legislativ? Asemenea lucruri sunt o funcție a judecății. În practica internațională au fost judecate la Nurnberg crimele nazismului. Atît. De aici și condamnarea. Celelalte sunt PR.

Mai mult. Dacă era vorba de o condamnare morală, atunci de ce nu s-a limitat la o declarație, fără repercusiuni juridice? Și care vor fi pedepsele pentru cei care au înfăptuit crime pe timpul guvernării PCUS-PCM? Ce se va întâmpla cu Diacov, Urechean, Snegur, Voronin, Braghiș, Victor Popa și mulți alți lideri ai nomenclaturii sovietice? Care e pedeapsa pentru crime?  De ce nu s-a condamnat la pachet și nazismul, așa cum recomandă APCE, CoE, OSCE? Din ce motive PLDM nu și-a ținut propria promisiune? Aici amintim, că referințele la recomandările acestor structuri sunt nițel deplasate, fiindcă recomandările sunt doar recomandări, fiind plus la toate dur criticate de majoritatea intelectualilor europeni.

Cu regret sunt nevoit să constat, că în această condamnare e prea puțină substanță morală, prea puțină dorință de a detotalitariza societatea. În schimb, e prea mult PR și interse politice.

Dacă s-a dorit o condamnare morală, de ce nu s-a adoptat la pachet și legea Lustrației? Ah, da, rămînem atunci fără elite. Doar PL va pierde 20% deputați. Cîți vor pierde ceilalți, mă tem să spun.

Dacă se urmărește o detotalitarizare a țării, de ce trenează depolitizarea instituțiilor de drept, reforma justiției, SIS, Procuratură, MAI?

De ce se urmărește interzicerea simbolurilor comuniste, care aparțin celui mai mare partid de opoziție? Nu este asta o simplă răfuială politică? Și nu este distrugerea opoziției, prin sine însăși o mostră de totalitarism, intoleranță, impunere a cenzurii în gîndire și în libertatea expresiei?

Ce au simbolurile cu represiunile, mai ales că în UE sunt multe partide comuniste, prezente în parlament, care au drept simbol secera și ciocanul? Chiar și parlamentul european are fracțiunea PEL, adică, a Noii Stîngi comuniste. Nu mai vorbesc de Grecia, Italia, Franța, RFG, Cipru, etc. În Cipru spre exemplu, președintele țării e comunist. În RFG Noua Stîngă e a patra formațiune în Bundestag. Reitirez aici gîndul, că PCRM e membru PEL, iar G.Petrenco e vice-președintele PEL, partid care este recunoscut ca fiind conform normelor democrației europene.

Aici amintim, că CEDO a impus Ungaria să restabilească dreptul comuniștilor unguri să utilizeze secera și ciocanul ca simbol. Ne va impune probabil și pe noi. Cu atît mai mult, că în 1993, PCRM a fost restabilit prin decizia judecății.

Sunt și aspecte practice, tehnice.  Secera și ciocanul sunt simboluri ale Austriei. Comunismul e doctrina oficială a Chinei. Medalii cu secera și ciocanul o au mii de cetățeni RM. Chiar și diploma lui Ghimpu are secera și ciocanul pe ea. Ce facem cu drapelele acestor state?  Ce facem cu diploma lui Ghimpu? Ce facem cu veteranii? Le interzicem să poarte medalii? Le vor purta oricum. Ce facem cu Transnistria? Ne reintegrăm sau nu? La ei în stemă doar e secera și ciocanul.

Totodată, simbolul PCRM e compus din 3 elemente: secera, ciocanul, cartea. De fapt, este un alt simbol, decât cel sovietic. Și dacă s-au condamnat «crimele comunismului», de ce se permite denumirea «partidul comuniștilor»? Denumirea doar e tot symbol. Apropo, URSS, în ciuda simbolului totalitar, a fost recunoscută de toate statele lumii, a fost membră a coaliției antifasciste. Nimănui nu i-a trecut prin cap atunci să egaleze fascismul și comunismul…

Consecințele politice ale condamnării

E clar, că deși autorul și promotorul condamnării este Vlad Filat, recomandări au venit și din exterior. De aceea, Lupu și Chirtoacă au fost la Washington, iar Filat – la summitul Parteneriatului Estic. Condamnarea a coincis și cu decretul lui Putin despre oferirea cetățeniei ruse pentru foștii cetățeni ai URSS și urmașii acestora. Deci, la mijloc e și un joc geopolitic, pe care nu dorim să ne focusăm în acest articol.

După condamnare, pot exista mai multe scenarii. Dacă PCRM își schimbă denumirea și simbolica, atunci situația devine imprevizibilă. Coaliția PD-PCRM nu este exclusă, fiindcă comuniștii vor fi mult mai constructivi. Or, în UE tot mai mult teren cîștigă socialiștii (România, Grecia, Suedia, Franța, RFG (la nivel de landuri). Socialiștii, spre deosebire de PPE, azi încă dominant în Parlamentul European, vor fi mult mai toleranți față de o coaliție «socialistă». Cel puți este clar, că lider al eventualei coaliții va deveni păpușarul, care va fi și premier.

Totodată, la stația de așteptare se află și coaliția parlamentară AIE-socialiștii și grupul Mișin.

Un alt scenariu ar fi distrugerea în continuu a PCRM. NIT-ul s-a închis, grupul Mișin a ieșit, primarii pleacă. Nu excludem, că la toamnă, se va încerca extragerea a 4-5 deputați din fracțiune.  Toți 2,5 ani rămași, AIE se va concentra pe distrugerea PCRM, adică pe agenda decomunizării. Vor deschide dosare penale, vor atrage primarii prin bani, funcții, etc. Apoi, vor interzice PCRM în genere. În consecință, la alegerile din 2015, se speră că PCRM, lipsit de siglă, denumire, mulți deputați, primari, președinți de raioane,  va rămîne cu cel mult 20-25%.

Ca efect, pe o anumită perioadă,  PLDM ar putea  deveni cel mai numeros și influent partid, cu cea mai mare fracțiune parlamentară.

La general, PLDM și PL se fortifică în urma condamnării comunismului. Filat va declara că a promis Moldova fără comunism, și a făcut-o. Deci, și-a îndeplinit unul din mesajele sale din 2009. Ce-i drept, rămâne cel din 2010 – Moldova fără sărăcie.

PD însă a nimerit într-o capcană. Condamnînd comunismul, Diacov și Lupu s-au condamnat pe sine înșiși, fiindcă sunt descendenți ai nomenclaturii comuniste. Situația lui Lupu în general e jenantă. După ce a fost membru PCRM, membru CC, promovat de Voronin și PCRM la funcția de ministru, apoi spicher, acesta a înfipt cuțitul trădării în spatele celui care l-a promovat și protejat. Una e să părăsești partidul, alta e să participi la condamnarea acestuia. Cred că nu voi greși, dacă voi susține că am asistat joi la un act al degradării morale totale a liderului PD. Ce va zice acum Marian Ilici alegătorilor, habar nu am. Cum ai stat domnule 8 ani în PCRM, i-ai susținut crimele, schemele, abuzurile, ca mai apoi să-l condamni cu un cinism pentru «crime»? Dar ce ai căutat tu, cel curat ca lacrima și  neprihănit ca fecioara,  în acest partid «criminal»?

În consecință, PD nu va putea acumula nimic din segmentul PCRM. Lupta de bază pentru segmentul PCRM se va da între PSD al lui Șelin și Partidul Socialiștilor al lui Dodon.

Number of View :4810
This entry was posted in Partide. Bookmark the permalink.

11 Responses to Vlad Filat – terminatorul comunismului

  1. Petru says:

    Eu inteleg ca-i aparati pe comunisti spunand ca nu mai au nimic in comun cu comunistii din URSS, dar de ce se folosesc atunci de simbolurile lor, nu pentru a duce lumea in eroare (pentru a prosti electoratul si pentru a obine voturile lor apeland la sentimentele nostalgice).
    Daca au alta doctrina, atunci sa nu copie in totalitate simbolurile comuniste, pot sa-si creeeze emblemele lor, dar vedeti ca problema e in faptul ca sunt inregistrate la noi alte partide (gen hulub, stelute, zimbri etc – dar iata ca mai mult de citeva procente nu pot obine)

    Trebuiesc interzise folosirea simbolurilor, denumirilor si doctrinelor partidelor care se bazeaza pe idealurile gruparilor criminale din trecut care au omorait si schilodit vieti a milioane de oameni, nu conteaza ca-s fascisti sau comunisti!!!

  2. Iurie says:

    Ar fi bine inca Filat sa scape si de comunistii care au intrat in PLDM si atunci fa fi totul ok

  3. Laurentiu says:

    D-le Bogdan Țârdea, problema nu e in condamnarea regimului totalitar comunist si a simbolurilor acestuia, problema e in stagnarea viziunii de imagine dar și de conținut a PCRM-ului, care dacă nu a reușit să se reformeze de buna voie, din interior, acum nu are decât să culeaga roadele. Dacă ne reamintim bine care era principalul motiv de plecare din PCRM, invocat de Lupu, Stepaniuc, Dodon – era anume lipsa dorinței de reformare a PCRM-ului, or în contextul dat politic, necesitatea reformării partidului, fie cu acelaș Voronin în frunte, s-a adeverit într-un mod nu tocmai reușit pentru PCRM. E una când te reformezi singur, atunci ai mari șanse de supraviețuire în plan politic, iar când te “reformează” alții, șansele sunt mult mai mici. În concluzie, problema reală e că PCRM nu a reușit să se autodepășească și să se transforme într-un partid modern, cu altă simbolică și viziune, chiar și într-unul național aș spune (dacă l-ar fi ales atunci președinte pe Marian Lupu), ci a rămas ostatic propriei denumiri, ideologii, simbolici, iar de aici derivă și toate frustrările și neînțelegerile a propriilor acțiuni. Deci comunismul, ca idolatrie, i-a învins, i-a acaparat pe deplin, în cele din urmă, chiar pe membrii și deputații comuniști. Și nu AIE, Filat, Ghimpu sau altcineva sunt vinovați de aceasta, ei au făcut ceea ce trebuiau să facă, acțiunile lor sunt absolut logice și firești, e o cerință a timpului dacă vreți, or din păcate, comunismul ca concept, indiferent de ce conținut i-ați atribui: de democrație, de socialism-creștinism etc. pleacă în trecut, fiindcă toată ideologia sa a fost deja epuizată din pucnt de vedere istoric. Si vă place sau nu acest adevăr dar comunismul si ideologia sa s-au ruinat, URSS s-a destrămat, el deja nu mai suportă nici schimbul de conținut, ex. PCRM care se declară de fapt un partid cu o doctrină social democratică. Or, anume această neputință de reformare, de regândire, de repoziționare, de reîmprospătare, devine periculoasă pentru PCRM, care la rându-i se transformă într-un un real pericol și pentru întreaga societate. Iar acest pericol a fost foarte corect sesizat de către AIE care nu și-a facit altecva decât datoria. Fiindcă , repet, dacă nu ar face-o, atunci acest PCRM poate să îi întoarcă această datorie și nu numai lui, (vedeți retorica și amenințările de la ultima ședință a Parlamentului, unde exponenții idolatriei respective erau gata, iarăși, ”in numele poporului” sa ii deporteze. Fiți onest d-le Țârdea. Mulțumesc!

  4. comgeo52 says:

    ce judecata a dat dreptate comunistilor si sistemului totalitar??/ mai baiete vezi ca incurci fizica cu dansul!1ce judecata ce s-a facut la voi?/ membri FOSTI comunisti -judecatori crezi ca judeca corect ?? vii aici cu BALIVERNELE TALE COMUNISTOIDE SI II MINTI IN FATA PE ACESTI CHINUITI MOLDOVENI?? nu tie rusine sa te dai doct in lucruri pe care se vede CLAR ca le aperi sau NU le stapanesti CORECT???dute ma in Rusia si propaga acolo COMUNISMUL CAT VREI CA LE PLACE DAR NU MAI LUA APARAREA AICI IN MOLDOVA UNDE ACESTI OAMENI AU SUFERIT GROAZNIC!! crezi ca daca a trecut mult timp de la deportari ,repopulari, discriminari , chinuri la care bunicii tai au fost martorii nu este voie sa le mai SPUNEM sau sa le aratam??voi nu vedeti ca nici limba stramosilor vostri nu o mai stiti!! cine e de vina de astea si de tot trecutul vostru ?? cine ma??

  5. George says:

    Ai grija la ce scrii:”Și mai hazliu era dacă decizia s-ar fi luat în alt monument al totalitarismului – edificiul devastat al Parlamentului, fost sediu al CC PCUS.” La tine condamnarea unui regim care a ucis milioane de oameni este un moment hazliu? Esti stupid!

  6. alexei says:

    Hadeti s-o luam altfel. Cine din componenta actuala a majoritatii parlamentare are dreptul moral sa condamne comunismul? Mihai Ghimpu? Fratele lui Gheorghe – da. Mihai – nu. El a servit regimul in calitate de judecator, a depus juramintul sa respecte justitia sovietica. Nu a fost observat printre luptatorii contra regimului pina la 1989. Secretarii de partid Hadirca sau Popa? Nu, nu si nu. Au fost activisti de partid, acum iarasi s-activisti?! Lupu? Astuia secera si ciocanul ai-u fost mama si tata, l-au facut om public. Pina la asta a fost si membru al PCUS. Cu ce ocazie sa condamne comunismul? Astea din PLDM? Nu stiu nici unul din actuala majoritate parlamentara care si-ar fi gistigat dreptul sa condamne comunismul prin opozitie regimului pina la 1989.
    In tara au fost si sunt cei care au dreptul sa faca acest lucru. Acest drept il au altii, ei insa nu sunt in parlament. Sa fi fost in viata ar fi avut dreptul sa condamne comunismul Gheorghe Ghimpu, Efrosinia Kersnovskaia, buneii mei care au infundat puscariile si GULAG-ul pe motive politice, sute si mii din cei care nu s-au intors din puscariile NKVD-iste si Siberia. Din cei vii: Ion Moraru, Boris Marian si multi altii care au trecut prin GULAG. Mama mea, care a crescut in Siberia si multe alte mame si tati.
    Astea au dreptul, ci nu turnatorii si slugoii regimului comunist transformati peste noapte in anticomunisti.

  7. Autorul, ca şi toată lumea de altfel, lărgeşte prea tare subiectul sau obiectul condamnării. În Parlamentul Republicii Moldova NU a fost condamnat comunismul!

    Deputaţii au condamnat REGIMUL TOTALITAR COMUNIST DIN RSSM şi faptele oamenilor de atunci! De parcă regimul era al RSSM, iar oamenii l-au creat de capul lor. Ei au fost doar executori, sau executaţi. Atât.

    Oamenii regimului au rămas în afara condamnării, mai mult, ei chiar şi-au condamnat faptele proprii şi regimul carea ia făcut şi pe care-l proslăveau nu demult.

    Ca să aibă lumea despre ce grăi. La toamnă vine rândul condamnării nazismului(aici legislativul a devenit justiţie, s-au suprapus puterile judecătorească şi legislativă ca seceta şi inundaţia, dacă tot nu-i se respectă legile măcar să condamne pe cineva care nu este CINE ci, este CE, un mecanism) , pe nazism tot din RSSM îl vor condamna oare?

    După “prima condamnare” PCRM a venit după alegeri cu un scor neaşteptat chiar şi de ei. peste 70 din mandate. să nu fie şi acum la fel, iar cum se procedează cu colegii ei au învăţat de la AIE şi vor ţine minte, Lenin doar a condamnat şi el ţarismul.

  8. Momarlanu says:

    Daca ai ramas la judecatiile lui Raymond Aron, m-am lamurit definitiv cu ceea ce stii , ce ai citit , ce teze ti-au fost turnate in cap si au devenit beton! Comunismul tau, nene, e mai mai mult decat evident !! E Totalitarism de-a binelea. Poti pacali pe “patriotii Modoveni” ai ta,pe altcineva pe nimeni.iAsa ca du-te-n bratele chinezilor direct !! Pana si presedintele lor e miliardar in dolari, dar sustine sus si tare ca e comunist!! Stati-ar minciunile in gat, sa-ti stea!!!

  9. Elle says:

    Degeaba ai făcut istorie, Bogdane, și nici SNSPA-ul (școală românească bună, totuși) nu ți-a fost de folos!… Sau le-ai folosit în alte scopuri, mai puțin ortodoxe?!…

  10. Anatol says:

    D-le Bogdan !

    Ai face foarte bine dacă ai deveni un promotor fervent al adoptării cît mai urgente a legii lustraţiei…

  11. Frosia says:

    daca Bogdan ȚÎRDEA nu ar mai spune ărostii de genu acesta ar fi mai bine pentru societate, de vorbit putem toti de facut o pot face dat putin, holbativa 2 ani ce va fi cu moldova sau faceti un referendum ceia ce vrea DONDON si fara multa vorba

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>