Democrația cumetrilor

Tare-mi place democrația moldovenească. Fiindcă –i o democrație a cumetrilor. Cumetrii și-au creat o justiție a cumetrilor, o economie a cumetrilor, un stat al cumetrilor.

În asemenea „democrație”, nu poporul ci cumătrul rezolvă orice întrebare.

Cumătrul este mai presus de lege, constituție, voința poporului, Acordul de asociere, Putin, Obama, Merkel. Cumătrul îi mai sus de Dumnezeu. În asemenea democrație, totul depinde de cumetri: cursul extern, cursul valutar, cursul politic al țării…

Dacă cumătrului sau nănașului ceva nu i-a plăcut, toate acestea se pot duce de rîpă.

Obama zice da, cumătrul zice ba

Dacă Obama va spune că trebuie de reformat justiția, iar cumătrul va spune că nu trebuie – toți îl vor asculta pe cumătru.

Dacă ambasadorul SUA spune că nu trebuie demis guvernul, dar Nașul spune că trebuie, atunci guvernul va fi demis.

Dacă comisia de la Veneția va spune că se poate de organizat referendumul în ziua alegerilor, iar cumătrul va considera că nu se poate, atunci și Curtea Constituțională va considera că nu se poate. Fiindcă Nașul îi sponsorul ziarului Timpul, iar stăpînul ziarului Timpul a fost mulți ani sponsorul președintelui Curții constituționale.

Cumătrul rezolvă orice „întrebare”

Dacă ești prieten cu Filat, devii ministru. Dar dacă între timp ai devenit nașul fiicei lui Anatol Stati, devii și prim-ministru. Apoi, îi vîri cuțitul în spate celui care te-a făcut anterior ministru și te-a ajutat să devii prim-ministru. Dacă între timp îi trădezi pe ambii și te înrudești cu Nașul, poți deveni chiar Președinte.

Dacă ești finul lui Plahotniuc, devii vice-spicher. Apoi ministru, cu perspectiva clară de a deveni prim-ministru și a-i da un șut în fund celui care azi e prim-ministru grație faptului că i-a vîrît cuțitul în spate celui care l-a făcut ministru.

Dacă ești nănașa lui Plahotniuc – devii șef de comisie cu perspectiva clară de a deveni șef de parlament. În acest sens, va trebuie să-i dai un șut în fund celui care azi este spicher. Or, aici totul e ok: spicherul de azi i-a dat un șut în fund celui care l-a făcut anterior deputat, apoi spicher.

Cumătrul și tenderele

Sunt și unele legități clare la capitolul tendere. Și aici fără cumătru, moș, naș sau amici de aldămaș, nu rezolvi nimic.

La primăria Chișinău, toate tenderele sunt cîștigate fie de moșul lui Chirtoacă, M.Ghimpu, care deține firma Parstar, fie de fratele lui Chirtoacă – Lucian Chirtoacă.

Dar de la o vreme se observă și aici un progres vizibil. Recent, Ion Diacov, procurorul municipal, frate cu Diacov, a obținut dreptul la arendă a 1000 m.p. de teren. Prețul este unul înspăimîntător – 177 lei pe an, adică, vreo 10 euro.

La Ministerul economiei toate tenderele le cîștigă soția lui Lazăr. Cu plecarea lui Lazăr, presupunem că tenderele vor fi cîștigate de soția lui Candu.

La ministerul transporturilor, aproape toate tenderele sunt cîștigate de Galina Ghilaş, soția lui Anatol Ghilaș, care deține firma Lusmecon. Unii experți sunt contrariați – asta pentru că-i nănașul lui Filat, sau fiindcă-i finul lui D.Diacov? La drumuri, e mai degrabă fin…

La Ministerul Ecologiei, toate tenderele le lua fiul lui G.Șalaru. Acum le va lua cumătrul său.

La MAI, cumătrul lui Ion Bodrug, pe nume Nicolae Chiriac, deja stă abonat la tenderele de stat.

P.S. Recent, partidul Nașului a lansat campania – să susținem “Familia”…