Acordul de asociere: putem să avansăm. Dar și să ne prăbușim…

Acordul de asociere a fost semnat. Punctum. Mai apoi va fi parafat.

Chiar dacă media puterii isterizează opinia publică că există riscuri, provocări, amenințări și mai nu știu ce. Chiar în ziua semnării acordului au fost prinși 2 indivizi care „planificau” destabilizarea ordini publice. Numărul lor și dotarea tehnică mă face să cred că ei chiar ar fi putut deturna cursul european!

Sincer să fiu, asemenea demersuri deja devin ridicole. Dar tehnologic vorbind, CPE este nevoit să isterizeze opinia publică, să promoveze mitologia dușmanului pentru a-și menține mobilizat propriul alegător.

Pentru noi e limpede că nu există nici un lider politic în CPE care nu înțelege ce soartă va avea dacă va îndrăzni să nu voteze ratificarea. Reacția UE va fi vehementă și revoluția din Ucraina ne va părea floare la ureche. Cu Imperiile nu se glumește. Nici opinia elitelor, și cu atît mai mult a poporului nu mai contează într-un stat limitrof, cu teritoriu disputat de Marile Puteri. RM este plasată între două mari cîmpuri geopolitice. Deci, volens-nolens, vom orbita spre cîmpul care are la moment un potențial de atracție mai înalt. Sau ne vom fragmenta și dezintegra, ca și Ucraina. O „societate sfîșiată” se va mișca firesc spre un „stat sfîșiat”.

Elitele CPE au ales vectorul european. Ok. Mai puțin ok e faptul că nu au reușit să transforme acest vector în unul național, îmbrățișat de întreaga națiune. Tot nu-mi pare normal că nu au ținut cont – fie și formal de opinia societății civile, sindicatelor, businessului la negocierea tratatelor europene. Astfel, RM este practic unicul stat, elitele căruia avînd aspirații europene, nu pot coagula un consens național la acest capitol.

Au semnat acordurile, inclusiv DCFTA. Ok. Mai puțin ok e faptul că nu au produs reformele structurale în economie necesare pentru a ne adapta la aceste acorduri, nu au creat precondițiile pentru ca producătorul să fie pregătit la șocurile economice din viitor. Astfel, grație unor miniștri populiști, riscurile economice există, și acestea sunt destul de mari. E și firesc că o agricultură unde subvenția e 20 euro la hectar nu poate concura cu o agricultură europeană, unde subvenția e de 200-300 euro. Nu mai zic de investițiile necesare pentru a ne moderniza și ralia la standardele europene. Spre exemplu, în România, unul din cele mai sărace state UE, investițiile străine directe în 2012 erau de 2 138 milioane euro. Doar în prima lună a lui 2014, România a încasat investiții externe de 244 mln euro. Adică, mai mult decît Moldova într-un an. În RM, investițiile străine directe anuale sunt în jur de 200 mln $. Deci, de vreo 15 ori mai mici. În 2008, cînd RM a stabilit recordul istoric de apr. 800 mln dolari ISD, România a atras investiții 9,5 mlrd euro! Dar și cu aceste performanțe vizibile, România nu poate opri emigrația masivă a cetățenilor, fiind pe locul II în lume după China.

AIE/CPE nu a schimbat această paradigmă a investițiilor externe. Și nici a raportului dintre export/import, ultimul fiind de 2.5 ori mai mare ca exportul. Și nici ritmul creșterii economice de 5-7% mediu, care ne lasă pe vecie în feudalism. Așadar, totul este exact ca pe timpul PCRM, existînd progrese vizibile doar la capitolul infrastructură (în special, drumuri) și la atragerea creditelor/granturilor (care mai trebuie rambursate). Nu este de prisos de accentuat că și această infrastructură încă nu oferă plusvaloare economică.

Cum va rezista producătorul autohton în fața unor concurenți net superiori este greu de spus. Și mai ales, cînd avem așa miniștri „competenți”. Nici nu mai vreau să invoc faptul, ce va fi dacă Rusia își va materializa avertismentele expuse public de vice-ministrul rus de externe G.Carasin. Pierderile, dacă-l credem pe ministrul V. Bumacov vor fi grele și imposibil de recuperat, în special la capitolul industrie vinicolă.

Mă tem că avantajele oferite de acord vor fi ratate, în schimb riscurile, vor fi capitalizate cu brio.

Ca de obicei.

Sau poate totuși vor reuși să capitalizeze avantajele și să evite riscurile?

 Despre Asociere și capitalul politic

Mi-a părut hazlie tentativa unor actori politici, inclusiv din axa guvernamentală, de a promova subtil ideea, că anume președintele N.Timofti trebuia să semneze acordurile europene.

Și mai hilară era situația, că deși era suficientă și prezența unui singur individ pentru a semna acordurile, mai toți membrii CPE se îmbulzeau la Bruxelles, pentru a-și capitaliza laurii. Chiar și tabăra celor, care ceva zile în urmă declarau că prosperitatea cetățenilor este mai importantă decît integrarea europeană.

Desigur, guvernele Filat 1, Filat 2 și Leancă, au lucrat ca o echipă. Chiar dacă cineva mai mult, altcineva mai puțin, iar alții deloc.

Și totuși este clar că PLDM va fi partidul care profită din plin de agenda europeană.

Vlad Filat a semnat Planul de liberalizare a regimului de vize. Iurie Leancă a parafat și semnat Acordurile de asociere. Acest lucru deja e consfințit în istorie. Filat și Leancă au atras în RM fonduri europene de circa 2 mlrd euro, au invitat funcționari de rang înalt (Biden, Merkel, Barroso, etc.), au indus europenilor percepția „istoriei de succes”, au plasat clar RM pe agenda SUA și UE.

Personal V.Filat a ieșit cu mai multe inițiative europene, creîndu-și imaginea unui portdrapel al UE în Moldova:

  • mitingul proeuropean din 3 noiembrie 2013, care a demonstrat suportul popular masiv pentru acest itinerar;
  • Pactul pentru o Moldovă Europeană, semnat de mai mulți președinți, premieri, partide politice, care a demonstrat prezența unui consens, fie și minimal, între elitele politice;
  • campania de informare pro-europeană lansată de PLDM;
  • lansarea ideii că Moldova va depune cerere de obținere a statutului de candidat UE. Chiar dacă Filat a fost atunci dur criticat și chiar ridiculizat pentru populism, mai tîrziu, ideea a prins rădăcini;
  • planul Moldova 2020, care pentru prima dată stabilește termenii foarte clari de obținere a statutului de candidat (2017) și de membru al UE (2020);
  • ideea de neutralitate activă, expusă în timpul vizitei la Washington, care permite atragerea resurselor NATO și fortificarea securității țării fără a schimba statutul de neutralitate;
  • ideea de promovare a referendumului proeuropean, care va permite includerea în Constituția RM a vectorului european. Or, această idee țintește spre obținerea consensului național.
  • Filat a promovat ideea, ca regimul fără vize să fie oferit înaintea semnării acordurilor de asociere. Acest lucru a fost catalogat drept o mișcare foarte inteligentă de președintele României Traiana Băsescu chiar în ziua semnării acordurilor.

Astfel, PLDM reușește să monopolizeze mesajul și segmentul european, iar Filat și Leancă se plasează în rolul de locomotive ale integrării europene a RM. Chiar și la semnarea acordului, Leancă a rostit celebra frază că Moldova trebuie să meargă înainte, nu înapoi, care de fapt reprezintă sloganul electoral al partidului. Fraza evident va trezi gelozia colegilor, dacă nu și reacții dure din partea acestora. Dar ea reflectă o realitate: verzii s-au asociat strîns cu discursul european. PD a reușit mai puțin acest lucru, încercînd să alunece în mai multe registre politice și chiar geopolitice. La acest capitol, democrații amintesc PCRM din ultimele săptămîni, poziția căruia este una difuză, lucru de care profită PSRM, ancorat rigid pe mesajul de integrare în Uniunea Vamală, cu un bazin de cca 45% alegători.

PLR, din păcate, așa și nu și-a conturat propriul profil politic, fiind asociat mai degrabă cu agenda românească (unionistă), decît cu cea europeană. Și asta în pofida eforturilor disperate de a se asocia cu vectorul european. O explicație ar fi lipsa proiectelor de legi sau inițiativelor europene la acest partid. Declarațiile rusofobe a d-nei Guțu împing partidul pe extrema dreaptă și pe filiera unionistă, unde M.Ghimpu este mai credibil.

Concluzii:

Acordul de asociere oferă atît șanse, cît și riscuri majore.

De faptul vom putea sau nu profita de această oportunitate depinde viitorul țării.

Putem să avansăm, dar putem și să ne prăbușim.

PLDM s-a asociat strîns cu vectorul european, fapt ce-i oferă poziții practic monopoliste pe un bazin de peste 40% electorat. Anume acest partid se bucură de sprijinul cvasitotal al birocrației europene, lucru confirmat de multiple vizite de rang înalt la invitația liderilor acestui partid.

PLR nu-și poate găsi, dar în special impune, propria identitate politică, fiind umbriți la nivel de percepție de PL.

PD și în special PCRM au mesaje și poziții difuze, și ar putea suporta consecințele avansării PSRM de pe stînga, care practic devine monopolist pe ideea de aderare la Uniunea Vamală.