Filat sparge Parteneriatul Estic

Ieri, parlamentarii europeni au votat abolirea vizelor pentru cetățenii moldoveni. Cu certitudine, e o mare realizare a guvernării. Totuși, euforia vizelor va trece repede. Întrebarea cheie este – ce va urma?

Liderul PLDM V.Filat, menționînd acest succes al actualei guvernări, a declarat că următorul pas, care la prima vedere pare cel puțin fantastic, va fi obținerea statutului de candidat la aderarea în UE. Ce înseamnă asta de fapt?

În opinia noastră, în cazul realizării acestui plan pe cât de ambițios, pe atât de riscant, asta ar putea să însemne nici mai mult, nici mai puțin – distrugerea paradigmei Parteneriatului Estic (PE).

Dar, să le luăm pe rând.

  1. PE a fost gîndit și creat ca o zonă tampon formată din state asociate la UE, fără nicio perspectivă de a se integra în UE. Scopul acestei zone constă de fapt în asigurarea securității hotarelor UE. Pentru asta statele PE trebuie să realizeze anumite reforme după modelul UE care ar asigura o stabilitate economică, socială și militară. Iar UE le oferă în schimb suportul financiar necesar pentru aceste reforme.
  2. În ultimul timp PE s-a pomenit în criză profundă: Armenia a refuzat asocierea șiaderă la UV, în Belarus edictatură, în Ucraina –instabilitate la limita războiului civil, Georgia este în criză. În situația dată, UE va depune toate eforturile pentru a menține RM în zona sa de influență. Ea este constrânsă într-un fel de situație să ofere oportunități și favoruri Moldovei, inimaginabile cu un an în urmă. Și Moldova obține – în timp record (!), sărind peste procedurile standard, regimul liberalizat de vize. Cu certitudine va semna în curând și Acordul de asociere. Și cu siguranță, vomprimi și mai mult suport financiar și logistic.
  3. Dar cum am zis anterior, vizele și suportul financiar ar putea fi insuficiente. Vizele nu oferă dreptul la lucru și la beneficii sociale de care se bucură cetățenii UE. Dezamăgirea cetățenilor în acest sens arputea fi foarte rapidă. Bani ne pot oferi și rușii care au și demonstrat-o în cazul Ucrainei. Deci, miza crește. Europenii au de ales: dacă nu oferă mai mult, ar putea cîștiga comuniștii și Uniunea Vamală. O altă ecuație ar fi reunirea cu România,plan promovat intens de T. Băsescu. Astfel, nu sunt sigur că Berlinul, Parisul, Londra, ca să nu mai zic de Budapesta, vor fi foarte fericite de o asemenea evoluție.
  4. Conștient de acest lucru, dar și profitând de situația favorabilă, Filat iese cu o inițiativă istorică pentru electoratul pro-european – obținerea statutului de candidat la aderarea în UE! O temă, care până acum era tabu, pentru că intra în contradicție directă cu esența Parteneriatului Estic. Respectiv, toți guvernanții vorbind de integrarea europeană, nu riscau să abordeze acest subiect sensibil. Astfel, dacă Filat nu se va limita la declarații, va exista o șansă reală de a obține acest statut grație unei conjuncturi geopolitice unice: confruntarea Rusia-UE și frica europenilor de a pierde și Republica Moldova. Această mișcare este un fel de șah declarat de către Chișinău europenilor: oferiți-ne perspectiva clară de aderare la UE. E o mișcare curajoasă, dar și riscantă, cum am zis. Pe de o parte UE trebuie să ne accepte această cerere, pentru că refuzul ar însemna dăruirea unor atu-uri opoziției comuniste care ar putea schimba direcția  mișcării în opusă. Or, Rusia ne oferă și gaz, și bani, și locuri de muncă, dar și aderarea la UV fără nici un fel de precondiții! Pe de altă parte, Filat va distruge Parteneriatul Estic  în formula lui actuală, ceea ce va duce la resetarea acestui format ineficient.
  5. Altfel spus, Filat riscă să atragă nemulțumirea birocrației europene. Dar totodată, birocrația europeană riscă să piardă definitiv Moldova în favoarea Rusiei. Și dacă cineva nu va ieși cu inițiatva de a smulge Moldova din acest Parteneriat Estic defunct, riscăm să rămînem într-o rezervație, un fel de zonă gri între Vest și Est, în care se vor produce permanente confruntări. Nodul gordian trebuie tăiat. Ori mergem spre UE, ori spre UV. Aflarea la mijloc, adică în PE, înseamnă degradare și descompunere statală.
  6. În acest context, aderarea RM la România pentru a se integra în UE -ca alternativă aPE,va decade. Astfel se va consolida statalitatea moldovenească și moldovenismul european, îmbrățișat de PLDM și PD, iar Băsescu va fi unul din perdanții în acest joc. Și nu doar Băsescu. Poate și PCRM, dar și PSRM, care nu vor putea specula cu pericolul unionist.

P.S. La moment, totuși, situația rămîne incertă. Iar opoziția e suficient de puternică și cu șanse reale, repet, reale – de a deveni putere. Și dacă europenii vor rata ocazia, Voronin și Dodon nu o vor rata. Cu certitudine.