2014 – anul în care am putea scăpa de Păpușar

Anul 2013 a fost unul greu pentru păpușar. Deși a ieșit învingător din războiul cu PLDM și societatea civilă, deși și-a fortificat pozițiile, devenind de facto stăpîn absolut al Moldovei, deși și-a supus definitiv spațiul mediatic, juridic și cel financiar, păpușarul și PD au probleme. Probleme serioase.

Pierderile păpușarului

În 2013 PD, dar în special păpușarul, a încasat lovituri grele, soldate cu pierderi serioase.

La 21 ianuarie se produce demisia prin vot unanim a Procurorului General Valeriu Zubco, persoană de încredere a lui Plahotniuc, care administra zeci de dosare contra mai multor oponenți ai oligarhului, știa toată contabilitatea internă a procuraturii. Noul procuror Corneliu Gurin, chiar dacă a fost promovat de PD, nu mai este atît de obraznic și slugarnic, fiind mult mai atent în acțiuni.

La 15 februarie 2013 Vladimir Plahotniuc este scuturat din fotoliul de prim-vice-spicher prin voturile PCRM-PLDM-PSRM. Astfel, sponsorul și liderul de-facto al PD a pierdut statutul oficial de a doua persoană în stat (formulă pe care a utilizat-o în scrisoarea oficială adresată justiției cipriote). Demisia s-a produs după ce ministrul de interne a confirmat faptul, că Plahotniuc a fost monitorizat de INTERPOL.

La 17 aprilie, deputatul moldovean Valeriu Guma a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare de către judecătorii instanţei supreme din Romania, care au respins recursurile în dosarul de corupţie al acestuia. Guma a fost învinuit de „cumpărare de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită”, fiind dat în urmărire internațională de Interpol.  Astfel, PD devine un adevărat cuibar al criminalilor, urmăriți de justiția internațională.

La 25 aprilie 2013 se demite Marian Lupu, care a fost dat jos cu un număr impunător de 76 de voturi, fiind suficiente 67. Demisia s-a produs prin voturile PLDM-PLR-PCRM-PSRM-Vozrojdenie. Lipsit de funcție, Lupu resimte o cădere dramatică a reitingului, fiind practic incapabil de a mai fi locomotiva partidului. Astfel, pierzînd locomotiva, PD începe rapid să-și erodeze propriul reiting, aflat azi sub pragul electoral de 6%.

O lovitură serioasă PD a încasat la 3 mai, cînd a fost abrogat sistemul electoral mixt votat la 19 aprilie și reintrodus sistemul proporțional. Totodată, este majorat pragul electoral de la 4% la 6%, ceea ce reduce dramatic șansele PD de a trece în următorul legislativ.

La 28 octombrie, păpușarul este forțat de europeni să-și depună mandatul de deputat. Prin imaginea sa controversată, acesta a compromis mult AIE. Or, europenii nu-și doreau surprize la parafarea/semnarea acordului de asociere. De fapt, imaginea sa a influențat negativ și reitingul PD. Acțiunea coincide cu declarațiile lui Ion Sturza, care afirma că la Bruxelles ar exista deja listele negre ale politicienilor indezirabili, care ar putea fi arestați după semnarea acordurilor de asociere.

Probleme apar și la partenerii de afaceri ai păpușarului. La 1 noiembrie, vice-premierul rus Dmitri Rogozin s-a revoltat pe pagina sa Twitter de participarea activă a corporației “Газпром” în pregătirea mitingului din 3 noiembrie. Adjunctul său Dmitri Loscutov a concretizat, că este vorba de Alexandr Gusev, președintele Moldova Gaz.

Indignarea lui Rogozin permite să presupunem că Gusev și-ar putea pierde funcția.

Parțial slăbește controlul PD asupra SIS. La 11 noiembrie 2013 este demis Valentin Dediu, vice-sef SIS, omul lui Plahotniuc. Acesta, fiind ruda lui Corina Fusu, deputat PL, executa toate ordinele păpușarului și în special interceptarea telefoanelor liderilor PLDM, PCRM etc. Acest personaj era total obedient din motivul că a fost prins în flagrant cu vinderea secretelor de stat.

După 31 octombrie, cînd a expirat mandatul de președinte al CSM al lui Nichifor Corochii, acesta a candidat de mai multe ori la funcţia de magistrat CSM, dar nu a avut susținerea judecătorilor. În final, la 21 ianuarie, CSM îl parașutează la Curtea de Apel. Pierderea lui Corochii este una grea pentru păpușar. Desigur, la 25 decembrie, în ciuda protestelor a 12 ONG, păpușarul își promovează 3 candidaturi la CSM: Violeta Cojocaru, Gheorghe Avornic si Teo Cîrnaț. Dar la 21 ianuarie, aflăm că Procuratura municipiului Chişinău a pornit un dosar penal pe faptul însuşirii unor bunuri prin abuz de încredere şi înşelăciune în proporții deosebit de mari. Volens-nolens, scandalul aruncă o umbră proastă și asupra păpușarului. Devine astfel evident, că orice candidat propus de acesta – fie este un criminal, fie vrea să fie criminal, fie este căutat, fie este monitorizat de Interpol.

La 16 ianuarie 2014, președintele Timofti confirmă demisia a 6 judecători controversați, printre care Serghei Namașco și Alexandru Rotari. Despre judecătorii Namaşco şi Rotari, apropiați oligarhului, presa a scris că ar fi fost implicaţi în mai multe scheme de atacuri raider împotriva acţionarilor de la Banca de Economii, Victoriabank şi compania „Asito”.  În urma deciziilor adoptate de judecătorul Sergiu Namaşco, Întreprinderea de Stat „Registru” a fost supusă unui atac raider, iar statul risca să fie prejudiciat cu 71 de milioane de dolari.

La 24 ianuarie, 4 membri ANRE s-au adresat la Procuratura Generală cu o plîngere contra directorului ANRE V.Parlicov, omul păpușarului care este acuzat de abuz de serviciu și trafic de influență. Amintim, că anterior, CC executînd ordinul păpușarului l-a restabilit în funcție, lipsind PLR de pîrghii.

Deci, păpușarul a incasat lovituri serioase. În acest context, amintesc de cîteva momente foarte picante, dar care ar putea fi fatale:

1) Reținerea lui Proca la Moscova și informațiile apărute în media rusești, că acesta ar fi depus mărturii acuzînd o persoană foarte influentă din structurile puterii de comandarea omorului lui Gorbunțov;

2) Zvonurile tot mai insistente că Prime poate pierde licența de emisie a ORT, existînd deja semnale clare in acest sens;

3) La CEDO – stă pe rol dosarul lui Victor si Viorel Țopa. Faptul că Moldova va pierde dosarul, este mai mult decît evident;

4) Anatol Stati cîștigă 1 mlrd dolari de la Kazahstan. Acest lucru înseamnă, că Stati ar putea deveni un jucător autonom, mult mai bogat în resurse ca Plahotniuc. Efectele sunt greu de prezis.

5) Păpușarul și-a creat dușmani chiar în PD: l-a eliminat pe omul lui Dumitru Diacov – Boris Focșa din funcția de ministru. Însuși Dumitru Diacov și-a pierdut funcția de președinte al fracțiunii. Proiectul de reformare a Procuraturii prevede lichidarea Procuraturii municipale, unde șef este Ion Diacov, fratele lui D.Diacov. Poate astfel se explică viteza cu care Procuratura municipală a pus pe rol dosarul lui Avornic? În alte cazuri, dosarul nici nu ar fi fost deschis.

6) Păpușarul se pare că a intrat în conflict cu unele grupuri de afaceri etnice și foarte probabil, cu Veaceslav Platon. Astfel, comunitatea evreilor (Еврейская община) a demarat proteste contra Publika TV și declarațiilor lui V.Stăvilă. Totodată, ex-vice-președintele Consiliului BC Moldindconbank, Aliona Stașevskaia, a fost anunțată în urmărire generală în septembrie 2013. Drept răspuns, apar conflicte între acționarii Victoria Bank, 2 dintre care, și anume Asito (controlat de Platon) și Corplexus LTD au acuzat-o pe pe Natalia Politova-Cangaș, omul păpușarului, de falimentare a băncii și escrocherii financiare.

Toate acestea l-ar putea costa scump pe oligarh.

 2014: păpușarul se clatină

Anul 2014 începe cu stîngul pentru PD și păpușar. Acesta devine figurantul principal la cîteva scandaluri:

  1. Sistarea emisiei prin cablu a 3 posturi TV concomitent – Jurnal TV, RTR, Accente TV, fapt ce a trezit o reacție nervoasă a ambasadorilor SUA și UE;
  2. Referendumul privind integrarea în Uniunea Vamală, promovat de deputații din AP din Găgăuzia. Or, aici majoritatea o deține PD. Situația este atît de complicată, încît însuși comisarul UE Ștefan Fule a făcut o vizită la Comrat. Chiar dacă PD încearcă să arunce vina pe M. Formuzal, toți înțeleg cine a creat grupul de inițiativă și cine promovează ideea;
  3. Legea privind introducerea sistemului electoral mixt. Modificarea codului electoral în anul electoral a fost anterior criticată de Ștefan Fule, P.Tappiola. Miră faptul că PD a trimis legea la Comisia de la Veneția fără a o înregistra în parlament și în lipsa susținerii din partea colegilor (PLDM, PLR,) ca să nu mai zic de PL și PCRM. Această acțiune este o sfidare gravă a principiilor europene;
  4. Legea privind modificarea codului Audiovizualului, care va impune operatorii de cablu sa fie obligaţi sa introducă în reţea doar televiziunile cu acoperire naţionala, adică televiziunile lui Plahotniuc (Prime, Canal 3, 2 Plus, Publika). Celelalte televiziuni, inclusiv TV7, RTR, TVC21, Jurnal TV, Accente TV – vor putea fi excluse. Din considerente „economice” bineînţeles.

Toate aceste demersuri ale PD deja au stîrnit reacții negative ale ambasadorilor străini. PD a dat-o în bară, și riscă să se discrediteze definitiv.

La 23 ianuarie, aflăm că fostul partener de afaceri al lui Plahotniuc, ex-proprietar Publika TV Sorin Ovidiu Vântu a fost prins cu acte de identitate moldovenești false, oferite de Î.S. Registru. Deci, Vîntu are dublă identitate ca și partenerul său de afaceri, domnul păpușar. Doar că primul are deja probleme cu justiția. Cît se va menține Plahotniuc pe val, știindu-se că nu are imunitate parlamentară?

Dar situația se complică.

La 23 ianuarie, trei partide de stînga – P.Regiunilor, PSRM, Patrioții Moldovei au acuzat PD și pe păpușar de criminalizarea statului, atacuri raider, subjugarea justiției. Toate cele 3 partide l-au acuzat pe Plahotniuc de fărădelegi și capturarea statului, cerînd tuturor forțelor politice din țară să refuze orice colaborare cu PD.

Astfel, PD este acuzat de mafiotizarea țării și riscă să rămînă în izolare. Declarația acestor 3 partide vine în contextul în care PD încearcă să convingă PLDM de formarea unui bloc electoral comun, tatonînd terenul și cu PCRM. Cel puțin aici, deputații Reșetnicov și alții încearcă să-l convingă pe Voronin de necesitatea unui bloc preelectoral sau alianței postelectorale cu PD. Deci, PD lucrează pe mai multe fronturi pentru a rezolva problema depășiri pragului parlamentar: sistem electoral mixt, alianță cu PLDM sau PCRM, bloc electoral de stînga cu PSD și alții.

Doar că blocurile cu stînga se compromit. Păpușarul și-a deteriorat relațiile cu Forța Poporului, l-a hărțuit pe Dodon (PSRM) și îl hărțuiește continuu pe Formuzal (Partidul Regiunilor). În PCRM, gruparea mladocomuniștilor (Tcaciuc, Petrenco, Petcov, Todua, Munteanu) nici nu vor să audă de alianțe cu Plahotniuc.

Rămîne votul mixt și blocul cu PLDM și PLR.

Dacă Filat și Hadîrcă nu vor ceda, atunci în 2014 avem șanse mari să scăpăm de fenomenul păpușarului.

Cu Doamne ajută!