28 noiembrie. De azi se instaurează Dictatura?

La 29 iulie 2009 PCRM a pierdut alegerile parlamentare, oferind teren pentru afirmarea AIE. Demisia președintelui Voronin la 11 septembrie 2009 a pus începutul unei crize politice care perpetuează de doi ani de zile și care nu permite instaurarea integrală a AIE în jilțul puterii. De fapt, dacă e să fim obiectivi, problema AIE constă în faptul că aceasta nu a avut mandatul deplin al poporului pentru a prelua puterea în stat, fapt demonstrat prin numărul de mandate -53 în 2009 și 59 în 2010. Or, PCRM de unul singur a avut 44% în 2009, deci 48 mandate (mai multe decît PL, PLDM, AMN, adică decît opoziția de dreapta, luate împreună) și 39% (42 mandate) în 2010. Respectiv, AIE nu a obținut mandatul deplin al cetățenilor, fiindcă nu putea conform Constituției să aleagă președintele, deci, să mențină puterea.

 

Alianța și uzurparea puterii în stat

Timp de doi ani de zile, AIE a făcut tot posibilul pentru a depăși handicapul lipsei sprijinului popular deplin.

Dorindu-l pe Lupu preşedinte, AIE a violat în mod cinic mai multe legi, inclusiv Legea Supremă. Astfel AIE a făcut mai mulți pași, care i-au permis să ajungă la posibilitatea uzurpării definitive a puterii de stat:

  1. Avînd în 2009 doar 53 de mandate, AIE a intrat în criza de funcționalitate. Lipseau doi deputați de la şedințele parlamentului – și nici o lege organică nu putea fi adoptată. Pentru a ”soluționa” problema, juriștiii AIE au încercat mai multe șmecherii. Astfel, s-a impus interpretarea legală, prin care legea organică se adoptă cu 51, nu cu 52 deputați. Apoi, au încercat să permită deputaților care nu vin la ședințe, să voteze prin intermediul scrisorilor, fapt ce nu a reușit.
  2. Interpretarea creativă a art. 85 alin.(3) din Constituţie, care prevede că “În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată”. AIE a impus interpretarea, conform căreia, un an nu e calendaristic (spre exemplu, în 2009 am venit, și atunci putem dizolva parlamentul), dar de la dizolvarea parlamentului (deci venim pe 29 iuile 2009, dar putem dizolva în septembrie 2010). Astfel AIE a obținut în 2009 posibilitatea de a se menţine 10 luni suplimentar la putere. Aici, Comisia de la Veneția le-a oferit AIE sprijin…
  3. Un alt șiretlic – interpelările la Curtea Constituţională. Conform legii, CC analizează interpelarea 6 luni. Respectiv, 6 luni poți să nu demarezi procedura alegerii președintelui, și să te menții la putere. Astfel, poți să menţii situaţia în suspans, la infinit.
  4. Posibilitatea modificării Constituției prin referendum (decizia CC din 5 mai 2010). Credem, că această decizie s-a adoptat în urma unor presiuni fără precedent asupra Curții. Amintim, că existau interpretări anterioare ale Curţii Constituţionale (Hotărîrea nr.57/03.11.99), în care se constata, că referendumul nu poate fi utilizat pentru modificarea constituţiei. E nevoie oricum de votul a 2/3 din deputaţi, pentru a modifica legea supremă (art. 141-143 din Constituţie).
    Paralel, AIE a coborît de două ori pragul participării la referendum, pînă la 33%, ridiculizînd astfel însăși ideea de Referendum. În așa mod, acest exercițiu devine lipsit de Legitimitate, fiindcă coboară atît pragul de participare, cît și pragul răspunsurilor PRO sau Contra. Atunci, ce fel de referendum e acesta și ce fel de Consultare a Opiniei Poporului, dacă avem doar 17% din corp electoral care susține ideea?
    Amintim, că permisiunea de a demara referendumul a fost obținută la 3 iunie 2010 de la secretarul general al CE Thorbjorn Jagland. Or, Comisia de la Veneția și-a păstrat rezervele față de acest instrument de modificare a legii supreme, care este unul contrar practicii europene, prin definiție. Juristul Nicolae Esanu, membru al Comisiei de la Venetia, surprins de aceste demersuri ale puterii, pronostica poziţia Comisiei pe problema referendumului: “Chiar dacă CC interpretează constitutia de maniera în care permite aceasta modalitate de amendare a ei, este o chestiune internă, dar asta va însemna ca R. Moldova a procedat contrar practicilor şi normelor europene.
  5. Interpretarea art.90 despre interimatul funcției, după alegerile din 28 noiembrie 2010. Astfel, constituţia spune, “În termen de 2 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se vor organiza, în conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte”. Or, constituţia, nu spune nimic despre interimatul funcţiei. Deci, nu ştim, cînd putem alege preşedintele! Şi dacă nu ştim – nu-l alegem.
    Este o situaţie de a dreptul ridicolă, inventată de juriştii PD. E logic, că dacă Ghimpu care era interimar şi-a dat demisia în decembrie 2010, aceasta şi este data, de cînd funcţia a devenit vacantă. În acest caz, preşedintele trebuie ales ca şi spicherul şi premierul. În lanţ. Iniţial spicherul apoi preşedintele, apoi premierul, care e propus de preşedinte.
    Apoi, cum de înţeles, că legea supremă nu prevede pentru interimar mecanismul de alegere? Să înţelegem, că interimatul e ceva deosebit de preşedintele propriu zis? Atunci, de ce el emite decrete, promulgă legi, oferă medalii şi graţieri, adică, exercită toate funcţiile preşedintelui, fiind numit „preşedinte interimar”?
  6. Decizia Curții Constituționale din 8 februarie 2011. Conform acesteia, parlamentul este acel organ, care stabileşte data alegerilor prezidenţiale. Astfel, parlamentul poate tergiversa la infinit stabilirea datei, lucru care și se întîmplă. Or, curtea, chiar dacă s-a temut să ia o poziţie clară pe problema datei alegerilor, recomanda de făcut precizările de rigoare în Legea despre alegerea preşedintelui, moment care nu s-a întâmplat. Deci, parlamentul a neglijat adresa curţii, punând fundamentul pentru uzurparea puterii în stat.
  7. Proiectul de lege al PL, adoptat la 25 noiembrie în prima lectură, privind necesitatea a 61 mandate pentru a recunoaşte alegerile prezidenţiale ca fiind valabile. Dacă nu avem 61 deputați în cabina de vot, alegerile președintelui pot fi tergiversate la infinit. PD prin gura lui Marian Lupu în general propune ca toţi deputaţii să intre în cabina de vot. Astfel, va fi mai uşor de mituit şi controlat deputaţii. În asemenea formulă, preşedintele de fiecare dată va fi unul cumpărat, fiind expresia voinţei oligarhilor. Vă imaginaţi la ce proceduri perfide apelează unele partide, de dragul controlului funcţiei supreme în stat?
    În această ecuaţie legislativă, numai alegerile directe ale preşedintelui de popor pot reîntoarce şansa de a avea un preşedinte legitim.
  8. Interpretările ”creative” a legii privind alegerea președintelui. Astfel, dacă nu s-a înregistrat nici un candidat, nu avem alegeri, deci parlamentul nu poate fi dizolvat. Procedura iarăși, poate fi extinsă la infinit.

Acest moment e cel mai grav. AIE a început la 14 noiembrie procedura de alegere a șefului statului, pe care nu doreşte s-o finalizeze. Logic ar fi fost că deja după această dată să recunoască faptul necesităţii dizolvării parlamentului, exerciţiu care se produce în trei cazuri:

  • legislativul nu adoptă legi timp de 3 luni (art.85, constituţie);
  • în cazul imposibilităţii formării Guvernului (art.85), sau dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului;
  • nu alege preşedintele ţării (art.78).

Preşedintele nu a fost ales. A trecut un an şi două luni de cînd parlamentul a fost dizolvat (28 septembrie) şi un an de cînd s-a format un nou parlament. Practic, AIE nu mai are nici motive morale, nici juridice de a se păstra la putere. Parlamentul nu poate mai mult de un an să funcţioneze, fără a-şi îndeplini una din funcţiile de bază, şi anume – alegerea preşedintelui. Dacă nu-şi execută această obligaţie – parlamentul prin definiţie trebuie dizolvat.

Or, la 14 , apoi 18 noiembrie, AIE a etalat un comportament iresponsabil, şi antidemocratic. Deputaţii nici nu au încercat să explice cetăţenilor ce s-a întîmplat.

Respectiv, toate argumentele şi demagogia AIE sunt tertipuri juridice. După 28 septembrie au apărut circumstanţele care impun dizolvarea parlamentului. Această idee a fost la timpul său argumentată şi de preşedintele CC Dumitru Pulbere, fapt pentru care a şi fost demis de cartel.

În situaţia creată, putem constata un singur lucru: AIE a pregătit minuţios terenul juridic pentru uzurparea puterii. Au sucit legile, au intimidat Curtea, au interpretat constituţia în aşa mod, în care să poată pe viitor concentra toată puterea în propriile mâini. Cu alte cuvinte, au pregătit terenul pentru instaurarea Dictaturii.

De fapt, de la 28 noiembrie, AIE a intrat în faza de uzurpare a puterii de stat. Este o acţiune gravă, pentru care reprezentanţii acestei alianţe, şi în primul rînd , preşedintele interimar, trebuie sancţionaţi dur.

În orice caz, oricine va fi preşedintele ales de acest legislativ, el nu va mai fi unul legitim. El va fi un preşedinte-dictator, venit prin fraudă, mituire, abuz legislativ şi constituţional.

Şi acest preşedinte nu va merita nici respect, nici supunere din partea poporului.

Doar repudiere şi neglijare civică. Atît.