De ce nu poate fi Lupu preşedinte?

În vara lui 2009, când Marian Lupu şi-a declarat opţiunea politică de părăsire a PCRM, era perceput de unele segmente ale societăţi ca un adevărat Mesia. PSD, UCM, şi chiar PLDM îl vânau în sensul direct al cuvântului, oferindu-i locuri de frunte atât în lista electorală, cât şi în organele de conducere a partidului.

Lupu – Mesia?

Explicaţia acestei curtoazii exagerate se baza pe percepţiile electorale ale populaţiei, cristalizate într-un reiting de încredere aproximativ de 40%, care era apropiat de reitingul lui V.Voronin. Lupu, a avut o carieră uluitoare: director executiv TACIS, viceministru, ministru al economiei. În 2005 este nominalizat la funcţia de spicher al parlamentului, pentru a reprezenta „faţa umană a PCRM” şi noul curs european. La umbra lui Voronin, care-şi asuma toate criticile din partea opoziţiei, Lupu părea nu doar inocent, dar aproape sacru.

Din motivele expuse mai sus, în 2009, o bună parte a populaţiei îl vedea pe Lupu la funcţia de preşedinte. Evenimentele din 7 aprilie, eşecul alegerii preşedintelui au scindat societatea. Populaţia nu mai aştepta un lider de mână forte, ci un individ care ar coagula consensul, ar uni societatea. Mesajul electoral al lui Lupu -„Războiul politic trebuie oprit”- se plia perfect peste aceste aşteptări. Sondajul făcut public de IMAS la 5-6 noiembrie 2009 confirmă ipoteza: M.Lupu avea 47% încredere, V.Voronin -40%, V.Filat -35%. Pentru prima dată în 8 ani, Voronin este devansat la capitolul încredere!

Lupu îşi schimbă părul

În scurt timp după aderarea la AIE-2 şi obţinerea funcţiei de spicher şi preşedinte interimar, în comportamentul lui Lupu au loc metamorfoze halucinante, care au provocat nedumeriri multor simpatizanţi de ai săi (printre care şi autorul acestor rânduri). Lupu, într-un mod spectaculos, îşi aruncă pielea de oaie, arătându-şi tot mai des colţii. Din „pacificator”, care promitea pacea şi colaborarea cu toate forţele politice, Lupu devine un iniţiator consecvent al unor conflicte interminabile pe eşichierul politic, lansând cu o regularitate istovitoare acuzaţii veninoase şi cel mai des, nefondate la adresa opoziţiei, şi ce e mai grav, la adresa propriilor parteneri politici.

Urmăream cu toţii consternaţi, cum Lupu, în loc să demareze, sau cel puţin să mimeze negocieri cu PCRM, îl acuză pe Voronin de activităţi reider, uitând probabil, că şi el avea un rol nu mai puţin important în conducerea „echipei reiderilor”.

Mai mult, reiderul №1 e chiar unul din membrii marcanţi ai conducerii PD. Mai mulţi miniştri comunişti (Guznac, Vrabie, Lazăr) şi chiar ambasadori (Corman), deci „reideri politici”- azi sunt primii „democraţi”, „curaţi ca lacrima” şi culmea cinismului – cei mai mari „anticomunişti”.

Mai tîrziu, „pacificatorul”ameninţă cu interdicţia PCRM, ca apoi să demareze operaţiunea de scindare a PLDM, prin retragerea lui M.Godea din rândurile formaţiunii.

În сoncluzie, Lupu nu mai corespunde contextului politic şi aşteptărilor electorale. Distanţându-se de propria imagine publică, Marian Ilici s-a distanţat şi de propriul electorat, pierzându-şi în consecinţă, orice drept moral de a mai pretinde la statutul de preşedinte al RM; statut, care impune rigori, responsabilitate, arbitrarea şi aplanarea conflictelor, nu generarea lor. Or, funcţia de contact cu opoziţia şi ipotetic, imaginea de „pacificator”, a preluat-o Filat… Există şi aici explicaţie: respingând categoric negocierile cu opoziţia, fără de care este imposibilă alegerea şefului statului, Lupu speră să menţină la infinit funcţia de spicher şi de preşedinte interimar.

De ce şansele lui Lupu sunt minimale?

1. Lipsa de legitimitate

Lupu nu are la moment niciun argument plauzibil de a fi preşedinte. Cramponarea sa de Acordul de Constituire a AIE-2, reprezintă o manifestare clasică a lipsei de bun simţ, fiindcă acordul a fost semnat netransparent, la spatele opiniei publice. Nici astăzi, poporul nu cunoaşte toate clauzele acestui acord ultrasecret, deci, antidemocratic prin esenţă, şi în concluzie, ilegal.

2. Reiting mic şi în continuă scădere

Funcţia de preşedinte în RM tradiţional era deţinută de indivizi cu reiting sporit, fapt ce le asigura legitimitatea necesară, suportul popular în promovarea propriilor politici, poziţiile de superioritate în sistemul politic (moment confirmat şi de Constituţie, care oferă preşedintelui prerogative sporite). Astfel, Mircea Snegur, la alegerile prezidenţiale din 8 decembrie 1991 a acumulat 98,17% din voturi, cu toate eforturile Frontului Popular de a boicota alegerile. Petru Lucinskii a acumulat în 1996 în jur de 54%, adică 919,831 voturi. Vladimir Voronin avea un reiting constant de 50-55%. Momentul e confirmat de performanţele PCRM -50,1% în 2001, 46% în 2005, 49% în 2009.

Lupu care avea în iulie 2010, conform CBS-AXA 22% reiting prezidenţial, (Voronin avea 27%, Filat 17%) are la acest moment mult mai puţin, fiind depăşit cu mult de Filat. Potrivit datelor oferite de CBS-AXA, care cochetează cu PD, (1 martie 2011), la capitolul ,,cea mai mare încredere” Filat avea 20%, Voronin – 18% și Lupu – 13%. Amintim, că BOP îi oferea lui Lupu în noiembrie 2010 şi mai puţin -doar 10%! Un preşedinte care la început de mandat are un reiting mai mic decât premierul, şi culmea – decât liderul opoziţiei –devine ridicol din start şi nelegitim. Or, un preşedinte nelegitim decredibilizează puterea, compromite orice demers al guvernului şi în consecinţă, performanţele acestuia.

3. Lipsa suportului electoral

Într-o republică parlamentară clasică, figura cheie e prim-ministrul, care este liderul partidului ce a câştigat alegerile, adică a acumulat cele mai multe voturi. Dacă vorbim în parametrii AIE-2, şi ţinem cont că preşedintele în RM are prerogative lărgite, atunci Filat trebuia să deţină funcţia de preşedinte, fiindcă a acumulat 29%, şi nu Lupu – cu 12%. Deci, poporul astfel şi-a demonstrat atitudinea faţă de liderul PDM, respingându-i cu vehemenţă candidatura în 2010. La alegerile locale din Chişinău, PDM a acumulat 3%, deşi Lupu a făcut agitaţie personală pro Buliga. Acest scor şi este reitingul adevărat al spicherului.

4. Suport parlamentar fragil

Lupu nu are susţinerea la nivel de parlament, deci nu are şanse legale de a fi preşedinte. PCRM nu-l susţine fiindcă i-a trădat dublu: în 2009, când a părăsit partidul, în momentele cele mai dificile, şi în 2010, când practic şi-a dat consimţământul pentru recrearea AIE-2, deşi anterior anunţase solemn, că aderă la alianţa de centru-stânga. PLDM nu-l susţine, fiindcă se consideră deprivat de fotoliul de preşedinte. Nu suntem siguri, dacă toţi deputaţii PDM îl vor vota, din cauza unor animozităţi interne. Deci, axarea pe un candidat care nu are suport parlamentar egalează cu perpetuarea la infinit a crizei politice şi economice.

5. Lipsa de credibilitate pe exterior, ceea ce deja creează probleme RM

Lupu a comis o greşeală fatală, cînd l-a minţit pe S.Narîşchin despre o eventuală alianţă cu PCRM. Astfel, Lupu a compromis relaţiile Moldovei cu Rusia. La întâlnirea Lupu – Grîzlov, în iarna lui 2011, ultimul nici măcar nu s-a istovit să-l petreacă, cum o cere eticheta diplomatică, exprimându-şi astfel atitudinea. Pentru a nu lăsa teren pentru discuţii, la reîntoarcerea lui Lupu din Moscova, a fost blocată o partidă semnificativă de vinuri moldoveneşti!

Lupu nu are suport nici în UE, (spre deosebire de Filat) care-l suspectează că este „omul ruşilor”, şi nici măcar în România (spre deosebire de Ghimpu), care-l percepe drept un neocomunist..

6. Lipsa de personalitate?

Unii politologi, şi chiar politicieni, analizând calităţile personale ale lui Lupu au remarcat tendinţa sa spre spectacol, artificialitatea limbajului şi a comportamentelor, lenevia mişcărilor, prezentate drept probe că ar fi grav şi solid, lipsa poziţiilor clare în majoritatea problemelor ţării, flexibilitatea exagerată, echivalentă cu lipsa principiilor. Mulţi analişti au râs cu poftă când „statalistul” şi „moldovenistul” Lupu a făcut alianţă în AIE-2 cu „unionistul” şi „românul profesionist” Mihai Ghimpul contra lui Filat. La capitolul cinism, cei doi i-au devansat cu mult pe toţi politicienii RM din ’90 încoace. Dar aceste argumente ale politologilor, oricum, sunt mai puţin relevante pentru subiectul în discuţie.

Mult mai important, şi mai grav e faptul, că Lupu este un politician slab, fiind condus din umbră de Păpuşar, care a acaparat întreg partidul, l-a exclus pe Diacov din procesul de conducere, l-a marginalizat pe Nantoi. În acest sens, Lupu devenit preşedinte, va fi o faţadă pretins europeană, pentru o conducere deschis oligarhică, scopul căreia va fi acapararea întregii proprietăţii în stat, şi subjugarea instituţiilor statului. Efectul va fi unul dezastruos – sărăcirea definitivă a cetăţenilor şi anihilarea democraţiei.

7. Lipsa de performanţe politice

Snegur a stat la bazele independenţei, Lucinschi – a constituţiei, Voronin a lansat programe de modernizare, chiar dacă cu un rezultat incert. Toţi 3 şi-au creat partide puternice, au anumite realizări. Ce a obţinut Lupu? A trecut un an, iar preşedintele interimar nu a avansat nicio iniţiativă serioasă, nici un program, viziune sau strategie de dezvoltare a ţării. În schimb, se războieşte cu PSD, PLDM, PCRM, PPCD, UCM, etc. Şi aşa va fi toţi ce-i 4 ani…

Concluzii

8. 2 ani de zile statul este paralizat din cauza lui Lupu

AIE s-a compromis iremediabil prin încrâncenarea cu care-l promovează pe acesta la funcţia de preşedinte. Au sfidat Curtea Constituţională, au făcut de râs reprezentanţii UE, au scuipat în Constituţie demarând un referendum ridicol. Din cauza instabilităţii politice, nu vin investiţiile, nu apar locuri de muncă, perpetuează criza. Şi dacă lui Lupu îi pasă cît de puţin de această ţară, demult ar fi trebuit să se dezică de acest post, în numele binelui public, nu doar a celui personal.

”E timpul”…