Proiectul moldovenesc s-ar putea prăbuși…

UE-Rusia: Război geopolitic

Formal, UE a repurtat o victorie, atrăgînd RM şi Georgia în spaţiul său de influenţă.  Cel puţin, la moment, prin parafarea acordurilor se instituţionalizează relaţiile de protectorat între UE-RM-Georgia. Miza este atît de mare, încît UE a sărit peste procedurile formale, oferindu-ne regim liberalizat de vize prin proceduri simplificate la maximum.

În realitate, lupta dintre cele 2 Imperii (UE și UV) pentru zonele de influenţă, pieţe de desfacere, forţă ieftină de muncă şi resurse naturale continuă.

Dacă privim lucrurile sistemic, atunci UE şi Occidentul per ansamblu, au primit o lovitură serioasă. Aici chiar le dau dreptate lui Dan Dungaciu și altor critici vehemenți ai summitului de la Vilnius.

În 2008, după războiul din Osetia,  avansarea NATO spre Est practic a fost stopată. Ucraina şi Georgia nu au reuşit să obţină statut de candidat sau membru. Georgia pierde definitiv Abhazia și Osetia.

În 2009, prin retragerea RM şi a Ucrainei, a trecut în nefiinţă blocul GUAM, care s-a transformat într-un fel de șezătoare politică. 

În 2013, prin intrarea Armeniei în Uniunea Vamală şi refuzul Ucrainei de a semna tratatele de asociere, proiectul European “Parteneriatul Estic”, perceput de ruși ca un cordon sanitar contra Rusiei, format din state vasale cu suveranitate limitată, s-a prăbuşit. Din această perspectivă, summitul de la Vilnius a fost un eșec pentru UE. Pentru RM, summitul a fost un succes, fiindcă a permis obținerea regimului liberalizat de vize într-o formulă accelerată și a unor angajamente politice și financiare din partea UE.

Acest lucru s-a produs şi graţie faptului, că toate regimurile din spaţiul post-sovietic, aduse prin revoluţii oranj, au eşuat.

În Georgia puterea a fost preluată de Ivanişvili, miliardar cu relaţii şi busuness în Rusia, care a arestat o bună parte din miniştrii lui Mihail Saacaşvili.

În Ucraina, Victor Iuşcenco, care a cedat părţi importante din teritoriul naţional în favoarea  României, doar pentru a fi acceptat de Occident, a fost zdrobit la alegeri. Iulia Timoşenco a fost arestată, stînd ani buni în detenţie.

În Kirghizia revoluţionarii susţinuţi de Occident au fost zdrobiţi, tot prin revoluţie de forţele rusofile. Unii din ei au fost arestaţi, alţii au dat bir cu fugiţii.

Chiar şi în Serbia, bastionul revoluţiei oranj, s-au produs schimbări. La putere a venit rusofilul Tomislav Nicolici. La 24 noiembrie 2013 a şi demarat construcţia South Stream în Serbia. Belgradul a încheiat mai multe tratate şi înţelegeri strategice cu Rusia, contestate azi de UE.

Doar în Moldova se păstrează o putere venită în urma unor tehnologii oranj, care a luat un curs ostil Moscovei. Pe mult timp oare?

De fapt, UE înţelege miza. Iată de ce occidentalii au demarat tentative de a-l demite în regim forţat pe Ianucovici, prin utilizarea unor tehnologii violente, testate anterior în Moldova, Georgia, Ucraina, Kirghizia. Rapiditatea cu care au fost mobilizaţi mii de demonstranţi, apariţia rapidă a corturilor, a logisticii necesare, a produselor alimentare, reţelelor sociale, permit să presupunem, că revoluţia se pregătea din timp. UE cerea eliberarea lui Timoşenco, pentru ca mai tîrziu s-o utilizeze în calitate de rival contra lui Ianucovici. Ultimul, realizînd miza reală, nu a cedat, refuzînd asocierea.

Zilnic Piața Euromaidan este asaltată de zeci de politicieni din SUA, UE, Polonia, RM, Georgia, statele Baltice etc. UE a trecut la un limbaj utilizat anterior de Rusia și SUA. Adică, limbajul ultimatumurilor, enunțat clar de Barosso, Ashton, Fule. La un moment, comisarii europeni erau predispuși să accepte detenția Iuliei Timoșenco și să închidă ochii la justiția defectuoasă din Ucraina. Or, acești pași erau o deraiere fără precedent de la valorile democratice fundamentale ale UE, trezind nedumerirea mai multor intelectuali. Și dacă distanțarea de creștinism (în favoarea toleranței față de islam), tradiționalism (toleranța față de căsătoriile gay), statul-națiune (în favoarea multiculturalismului)sunt acceptate cu mari rezerve și conflicte sociale, atunci alunecarea în autoritarism scindează construcția pan-europeană.

Acest comportament probează procesul de transformare a UE într-o structură imperială, cu un profil nu doar politic, dar și geopolitic distinct, axat pe ideile neoliberale și pe tezele realismului politic. Momentul se observă și în animozitățile apărute între RFG și Franța pe de-o parte, și SUA, pe de altă parte, în contextul scandalului de filare a telefoanelor liderilor europeni de către  NSA (National Security Agency). Europa Unită încearcă să se repoziționeze pe agenda geopolitică globală, cerînd cota proprie din controlul asupra resurselor mondiale. De aici, și implicarea mai mare a unor state UE (Franța, Marea Britanie), inclusiv sub aspect militar, în conflictele din Libia, Mali, Kenia, (foste colonii franceze), Siria.

Deci, discuţia despre valori, democrație, civilizație – se transformă în simple elucubrații lingvistice.  Confruntarea geopolitică este deschisă, nimeni nu se mai ascunde după uzanţe diplomatice. Nu se mai discută de competiții geopolitice, ci de conflict deschis Rusia-UE. Conflict ce în mod normal, implică consecințe pentru statele mici, care reprezintă miza cea mare a acestor confruntări.

Doar că va fi foarte greu. Ianucovici nu va ceda uşor, chiar dacă  Partidul Regiunilor pe care-l conduce se destramă, iar oligarhii din anturajul său sunt vizibil debusolaţi. Și chiar dacă 20 de deputaţi din cadrul Partidului Regiunilor, aflat la guvernare în Ucraina, intenţionează să părăsească grupul parlamentar în vederea formării unui nou partid politic.

Opoziția ucraineană are întreg suportul politic și logistic din partea UE. Ianucovici, la rîndul său, lovește punctat. Se deschid dosare penale personalizate contra unor activiști și lideri politici revoluționari. Businessul oligarhilor rebeli este supus presiunilor, iar oligarhii din “familie” – obțin preferințe.

Efecte politice post Vilnius. Ucraina la un pas de destrămare teritorială?

Vilniusul a adîncit clivajul Est-Vest în Ucraina.  Cum scria analistul politic american Nicolai N. Petro în New York Times, UE, prin faptul că impune alegerea categorică între UV-UE, declarîndu-le incompatibile, a forțat Ucraina să se retragă din semnarea asocierii politice. Deci, poziția UE a adîncit conflictul civilizațional în Ucraina, producînd clivaje în formula descrisă anterior de S.Huntington.

Revista italiană de geopolitică Lime încă în 2009 scria, că pe teritoriul Ucrainei ar putea apărea cel puțin 3 state.

Mai multe localități din Ucraina de Vest, gen Рава-Русская, deja și-au declarat intenția de a negocia separat cu UE asocierea politică, ceea ce este primul pas spre dezbinarea teritorială a Ucrainei. Partidul Regiunilor a și atenționat despre pericolul fragmentării țării.

Polonia, Ungaria, România, Turcia și Rusia profită de situație, cerînd autonomie politică, lingvistică și teritorială pentru comunitățile lor etnice. Fiecare din statele menționate își promovează propriile proiecte politice: “a patra Reci Pospolita” (lansat din 2006),  “România Mare”( lansat oficial în 2013), „Marea Ungarie” (12% din populația raioanelor Belgorod, Ujgorod, Beregovsc și Mukaciovsc sunt unguri).

Unii politologi americani de prestigiu, caGeorge Friedman (Stratfor ) declară deschis că Ucraina în viitor va deveni parte integrală a proiectului geopolitic “a patra Reci Pospolita”, cu capitala în Warșovia. Statele menționate au accelerat procesul de acordare a cetățeniei propriilor conaționali.

Amintim că anterior, Ianucovici a fost nevoit să adopte legislația privind autonomia lingvistică, care a lovit mult în ideea de stat național, pregătind terenul pentru federalizarea culturală, apoi și teritorială. În Crimeea s-au activizat tătarii, curtați de UE și de Turcia, în Podkarpatskaia Rusi – rusinii, care fiind în jur de 650-800.000, cer recunoașterea propriei identități etnice și statale.  Ucraina de Est fierbe, organizînd marșuri și manifestări Anti-Maidan. Or, tendințele separatiste în această regiune prind contur real.

China, la rîndul său, a obținut dreptul  de a investi 15 mlrd dolari în Crimea, orașul Saki, în care va fi construită o bază logistică de tranzit a mărfurilor chineze spre Europa.Fondul american de investițiiFranklin Templeton a răscumpărat recent obligațiunile de stat ale Ucrainei în valoare nominală de 5 mlrd dollari, sau 20% din datoria externă! Această operațiune confirmă ipoteza, că Ucraina este la un pas de default și dezintegrare, fiindcă acest fond este unul speculativ, care procură datoriile unor state slabe, pentru a profita din plin de la default.

Dar Rusia, fie și pentru un moment, cîștigă lupta pentru Ucraina. La 17 decembrie, în urma întîlnirii lui Putin cu Ianucovici, sunt semnate o serie de acorduri. Rusia oferă un set de facilități serioase Ucrainei, care au frustrat vizibil vocile euro-atlantiste (inclusiv din Moldova):

Deci, în timp ce UE vorbește despre valori democratice, Rusia oferă valori materiale, apelînd și la mesajul tradiționalist (păstrarea religiei, familie tradițională, ierarhie socială). Mesaj care este tot mai mult ascultat și chiar aplaudat de o bună parte din elitele conservatoare din Occident (Marele capital, biserică, armată, case regale, nobilime).

În situaţia în care Ucraina va rezista exportului de revoluţie, iar guvernarea RM va continua să pedaleze pe ideea de contrapunere cu Rusia, replica nu se va lăsa aşteptată. Ruşii au învăţat lecţia bine de la occidentali.

Deci, Rusia se pare că obține mai multe victorii. În 2013, Rusia preia inițiativa în Siria, salvînd onoarea lui Barak Obama prin propunerea de a distruge arsenalul chimic sirian. Or, e limpede că Congresul american nu ar fi susținut intervenția militară. Tot în 2013, Rusia smulge Armenia și Ucraina din sfera de influență a UE (chiar dacă luptă încă nu s-a finalizat).

Riscurile de fragmentare a Republicii Moldova

Vilniusul a stimulat efecte centrifuge și în Republica Moldova.

Aceste riscuri aveau un caracter latent, deci controlabil, dacă nu era Proiectul național pentru România lansat de T.Băsescu la 27 noiembrie (cu o zi înainte de Vilnius!) și decizia Curții Constituționale din 5 decembrie, care au avut efect de bombă. Scandalul s-ar fi epuizat, dacă la 10 decembrie, în legislativul românesc nu s-ar fi produs o conferință, în care mai mulți senatori și deputați români discutau deschis ideea unirii, propunînd chiar o carte de parcurs din 6 puncte. Tot la conferință, se schițează ideea unui Pact pentru Basarabia, care va culmina cu simplificarea acordării cetățeniei românești și alegerea unui președinte comun pentru ambele state, fapt ce ar conduce la anihilarea statului independent și suveran Republica Moldova. Altfel spus, la anularea consecințelor pactului Molotov-Ribbentrop (idee stipulată în Declarația de independență). Așadar, Băsescu proclamă ideea de anihiliare a statalității/identității moldovenești ca idee națională a României pentru următorii ani, realizînd și pași concreți în această direcție. Ciudat, dar tot în 2013, Alexandr Dughin, consilier al lui Putin, a propus unirea RM cu România cu condiția intrării acestei structuri în Uniunea Vamală. Anterior, Stanislav Belkovski propunea ideea divizării RM: Transnistria trece la Rusia, partea dreaptă –la România. Și tot în 2012-2013, CSJ și CC legalizează programele și partidele unioniste, fapt ce a coincis cu lansarea mișcării Acțiunea 2012, cu rădăcini în structurile politice ale României. Mesajul lui Dughin –curios, dar coincide cu cel al lui Dan Dungaciu, care o odată pe lună publică texte despre falimentul statului moldovenesc și imperativul unirii…

Or, la București înțeleg prea bine, că Vilniusul ar putea oferi șanse de modernizare Moldovei, deci, șanse de fortificare a statalității moldovenești. Lucru care ar putea compromite Anschluss-ulBasarabiei, percepută azi de elitele românești și rusești ca un stat eșuat. De aici, observăm unele acțiuni ale partidelor de extremă stîngă și dreaptă, pe care ne este tot mai greu să le considerăm că nu-s sincronizate. Marșurile și ciocnirile din Bălți, poromovarea drapelului CSI și a bicolorului, decizia CC din 5 decembrie, etc erodează polisul moldovenesc.

Întîmplător oare asistăm la scenarii de dezasamblare a Republicii Moldova?

Dan Dungaciu, persoană de încredere a lui Băsescu, declara triumfător, că Parteneriatul Estic s-a prăbușit. Deci, unica soluție pentru Moldova de a intra în UE este “unirea” și partidele unioniste, adică PL! Or, ceea ce “uită” acest comentator e faptul, că Parteneriatul Estic a fost gîndit tocmai cu scopul de a nu permite integrarea membrilor săi în UE, fiind un fel de cordon sanitar contra Rusiei. Respectiv, prăbușirea acestei structuri oferă șanse Moldovei fie și minime, de aderare reală la Uniunea Europeană, care din motive de frustrare, va face tot posibilul ca să mențină cel puțin Moldova în zona sa influență.

Declarațiile lui Băsescu au frustrat guvernarea de la Chișinău dar și de la București. În premieră, Filat, Lupu, Hadîrcă, Leancă și Corman au criticat poziția lui Băsescu și Timofti în termeni destul de duri. Ideea unirii ca și ideea celor două state românești, a fost categoric respinsă.  Puterea s-a plasat clar pe pozițiile moldovenismului european. Chiar și premierul român V.Ponta  s-a alăturat acestor critici, fiind presat de europeni.  În culoare, mai mulți ambasadori europeni și-au exprimat decepționarea față de Băsescu, iar ambasadorul RFG, stat lider al Uniunii Europene, chiar a vociferat ideea că RM este un stat suveran.

Doar că lucrurile deja vor fi greu de stopat. Decizia curții a accelerat procesele centrifuge în Moldova, substituind agenda europeană prin cea identitară. Moldova a devenit un butoi cu praf de pușcă, ca și Serbia la începutul și la sf.sec.XX.

Transnistria deja își jubilează independența, introducînd legislația rusă. Or, prin apropierea Ucrainei de Rusia, suveranitatea RMN s-ar putea fortifica, o posibilă recuoaștere a acesteea de către Kremlin nu poate fi exclusă.  Găgăuzia desfășoară la 2 februarie 2014 referendum consultativ privind aderarea la Uniunea Vamală și statutul amînat al UTAG, fapt ce i-ar permite în viitor să-și declare independența, dacă Moldova se va uni cu România. La 17 decembrie în Adunarea Populară din UTAG s-a discutat formarea Tribunalului (Curții Constituționale din Găgăuzia), a Curții de Apel și a propriului organ electoral.  Anterior, AP a decretat că în Găgăuzia limba oficială este moldovenească, nu română. Or, acesta este un pas clar spre distanțarea de cadrul juridic și politic al Moldovei, adică, spre independență! În Taraclia, raion populat preponderent de etnici bulgari, Serghei Filipov, primarul orașului, a propus desfășurarea unui referendum identic în mai multe raioane din sudul țării.

Unele localități din Moldova, gen Novotroițcoie(Anenii Noi) vor referendum pentru a se alipi la Transnistria.

Stînga politică s-a activizat vizibil, obținînd al doilea suflu.

PSRM condus de Igor Dodon a lansat campanii informaționale suficient de emotive și convingătoare privind Uniunea Vamală. Tot el promovează activ proiectul federal, care se pliază perfect peste așteptările Găgăuziei și Taracliei, fiind un răspuns la Planul lui Băsescu.

Patrioții Moldovei cer României retrocedarea Moldovei istorice.

PCRM a lansat revoluția de catifea, care are un caracter moderat antieuropean și accentuat antiromânesc. În ajunul semnării acordurilor de la Vilnius, vreo 200 de localități conduse de PCRM, și-ar putea declara intenția de aderare la Uniunea Vamală, urmînd exemplul localităților din Ucraina, care cer aderarea la UE. Interesant este și demersul Mișcării Rodina –Evraziiskii Soiuz, care promovează drapelul CSI în localitățile moldovenești.

Aceste lucruri se produc fără o implicare activă a Rusiei, axată mult pe agenda din Ucraina. Or, datoria RM față de  Gazprom a ajuns 5 mlrd dollari. Piederile de la embargoul vinicol – 20 mln dollari. Să nu uităm, că exportul în CSI este de 160 mln $ versus 25mln $ în UE. Ca să nu mai zic de gastarbaiteri, care transferă din Rusia în jur de 1 mlrd dolari.  Deci, Rusia în orice moment poate provoca defaultul Moldovei, datoria externă totală a țării fiind de apr.75% din PIB. Tot Rusia, dacă va dori desigur, poate adînci fragmentarea teritorială a țării. În acest sens planul Belkovsci de divizare a R.Moldova între Rusia-România pare unul deloc fantezist. Refuzul ex-membrului PCUS  Timofti de a asista la Olimpiada de la Soci toarnă din nou gaz pe foc, oferind teme electorale și credibilitate stîngii.

Partidele europene în această ecuație ar putea avea pierderi de imagine dar și electorale. Discursul identitar nivelează realizările modernizatoare. Întrebarea firească tu cine ești –român sau moldovean? – va lăsa puterea fără argumente. Or, PL, PSRM, PCRM ar putea beneficia din plin. Și reveni la putere cu un nou proiect și vector politic.

Recent PL vine cu ideea de legiferare a Crăciunului pe stil nou, adîncind un nou clivajreligios –civilizațional. Altfel spus, PL depune eforturi colosale pentru a zdruncina stabilitatea politică a RM și ideea de națiune civică. PLR la fel, este axat doar pe agenda naționalistă, promovînd proiecte de legi cu caracter identitar/etnocentrist. Și nici o lege din Planul de liberalizare a vizelor.

Oricum, proiectul național Republica Moldova  a primit o lovitură grea. Acum există și riscul prăbușirii unui alt proiect – Moldova Europeană…