Păpușarul a plecat. Dar a promis să revină…

Motivele invocate par a fi nobile: dorința de comunicare mai activă cu electoratul, protejarea coaliției de guvernare de unele atacuri vehemente din partea opoziției, eficientizarea activității puterii și eliminarea unor factori de conflict.

În realitate, lucrurile sunt mai prozaice. Refuzul de imunitate confirmă o dată în plus, că CNA și Procuratura Generală sunt totalmente sub controlul PD. Am fi fost surprinși, dacă Plahotniuc, după refuzul de imunitatea parlamentară, anunța dorința de reformare reală a PG și CNA, scoaterea acestor instituții de sub controlul politic personal. Or, în situația în care aceste două instituții sunt sub controlul democraților, refuzul de imunitate este o bătaie de joc de cetățeni. Trebuie să fii naiv sau chiar prost de-a binelea, ca să crezi că procurorul general promovat de Marian Lupu, liderul PD, îl va deferi justiției pe oligarh. Ca să nu mai zic de CNA, șeful căreia este totalmente docil oligarhului.

La fel și gestul referitor la controlul averilor de către CNI, șeful căreia a fost el însuși acuzat de ascunderea propriilor averi. Apropo, acuzația a fost promovată de unele media apropiate păpușarului. De fapt, domnul păpușar, sfidînd legea și bunul simț, nu și-a indicat nici a zecea parte din averi. Credeți că CNI a luat o poziție? Sau credeți, că această instituție îl va acționa în judecată, așa cum a făcut-o cu Iurie Ciocan?

De fapt, retragerea lui Plahotniuc din parlament confirmă faptul că instituțiile statului au fost subjugate și capturate definitiv. Probabil, acesta a obținut garanții de la liderii CPE, că nicio instituție a statului (PG, CNA, MAI, SIS) nu-l va deranja. În caz contrar, acesta nu ar fi mers la asemenea riscuri. Principalul inamic – V.Filat, și-a pierdut funcția de premier, V.Voronin și M.Ghimpu evită în mod demonstrativ să pronunțe numele păpușarului în deșert, Antimafia este în continuare hărțuită. Mai grav îmi pare faptul, că plecarea lui Plahotniuc din legislativ este o probă elocventă, că nicio reformă profundă în organele de drept nu se va produce. Individul care a deposedat zeci de businessmani de averi, a devalizat instituțiile statului de active, a fost acuzat de atacuri raider, a fost și probabil, mai este urmărit de Interpol, este acuzat în Rusia de conexiuni cu killerul Proca – nu ar fi riscat așa de mult, dacă nu avea certitudinea propriei imunități.

Teza este confirmată de cazul lui Valeriu Guma, deputat PD, urmărit și de Interpol și de justiția din România. Ambasadorul României Marius Lazurcă a confirmat recent, că acesta ar trebuie să-și ispășească pedeapsa. Or, PG, MAI nu au absolut nicio reacție. Și dacă un deputat gen Guma nu poate fi extrădat autorităților române, ce riscă Plahotniuc, care controlează întreaga justiție? Mai mult ca atît, există riscul creșterii presiunilor asupra lui Dorin Recean, ca acesta să-și dea demisia din funcție, el fiind un element totalmente incomod oligarhului, care anterior a confirmat monitorizarea sa de Interpol și a admis, că acesta ar putea fi monitorizat în continuare de această organizație.

De azi, centrul puterii se va muta definitiv din legislativ în hotelul Codru, iar puterea va căpăta definitiv un caracter tenebru. Dacă pînă acum, Plahotniuc din motive de precauție, mima aparențele, se prezenta la ședințele legislativului, acum, pierzînd funcția de prim-vicepreședinte, acesta nu-și mai vede rostul venirii la ședințele legislativului. Apropo, ultimele cîteva luni, acesta nici nu s-a prezentat la ședințe, considerînd aflarea în sala legislativului, pe rol de deputat de rînd, drept o umilire personală.Vorba moldoveanului – «не царское это дело»…

Plecarea lui Plahotniuc ne permite să declarăm, că acesta s-a lansat în campania electorală. O spune chiar el, că va comunica mai mult cu oamenii, va merge în teritoriu, va lucra așa cum știe el, cu elitele locale. Va deschide magazine sociale, prin care va încerca să cumpere electoratul rural și pauperizat. Iar în final, va încerca să modifice codul electoral, introducînd sistemul uninominal sau mixt, care-i va permite să repete rezultatele din Nisporeni și Găgăuzia. Deci, plecarea sa este conectată și de starea extrem de gravă în care a nimerit PD, care conform unor sondaje închise, are 4% reiting și nu trece pragul parlamentar. Asta datorită și antireitingului de 84% al oligarhului.

Acum, Plahotniuc personal se va ocupa de managementul politic.

Nu pot nega și faptul, că plecarea acestuia este produsul presiunilor din partea UE și mai puțin, a liderilor CPE.UE are nevoie de o CPE reformată, cu imagine pozitivă la Vilnius. Or, Plahotniuc, Guma și alții sunt ca o piatră de moară pe gîtul alianței.

Și totuși, accentuez acest gînd, Plahotniuc nicăieri nu a plecat. El rămîne în politică, pe care o va dirija din umbră. Prin plecarea din legislativ, acesta nu va mai fi în vizorul mass-media atît de mult, nu va mai putea fi acuzat de implicarea directă în activități dubioase, nu va mai arunca o lumină atît de proastă asupra CPE și PD. Acum, el va putea să fie mai eficient în preluarea de proprietăți și în devalizarea statului, să participe nemijlocit la fortificarea PD în teritorii, să fie mai “performant” în dirijarea din umbră a țării. Totodată, nu ne vom mira, dacă mass-media sa și unii bloggeri, îi vor cere lui Filat să urmeze gestul lui Plahotniuc, și să plece definitiv din politică. Cel puțin, uni analiști afiliați oligarhului, promovează de 6-8 luni acest gînd.

Și totuși, ca dreptatea să triumfe, cel puțin parțial, ne așteptăm ca PD să refuze de controlul politic asupra PG și CNA. Așa va fi corect și „europenește”.