JUNII CORUPȚI sau Dictatura și dezmățul avansează…

Deja ne-am obișnuit cu fărădelegea și dezmățul. Fărădelegea a fost ridicată la rang de norma, fiind sprijinită de putere. Acest lucru a devenit deosebit de vizibil ultimele 2 luni. 

Sub paravanul integrării europene, guvernarea continuă atacul asupra Democrației. Subtil, fin, perfid și aproape invizibil pentru cetățeni, se produc tentative de restrîngere a spațiului public, a libertății cuvîntului, a transparenței decizionale, a drepturilor opoziției. Am să mă opresc doar la cîteva cazuri, care-mi par relevante, exemplele fiind mult prea numeroase pentru a le expune într-un text.

Guvernul și transparența”

Recent, guvernul, în cel mai democratic mod cu putință, propune ca ședințele guvernului să nu mai fie transmise online.  Mai apoi, se trece la o nouă  formulă de lucru: ședințe închise la Holercani, cu interdicții pentru presă de a filma sau, cel puțin, urmări  evenimentul! Deci, de transparență, despre care a trîmbițat atît de mult actuala guvernare, nu mai poate fi nici vorbă.Prin asemenea acțiuni, puterea în loc să combată, confirmă cu noi probe acuzațiile despre caracterul său opac, obscur, oligarhic, și autoritar.

Parlamentul luptă cu oponenții

În legislativ lucrurile degradează și mai mult. La 6 iunie curent, la propunerea PLDM,  în Parlament a fost înregistrat proiectul „Codului de etică și conduită a deputatului în Parlament”. Dincolo de intențiile nobile ale proiectului gen evitarea conflictului de interese, interzicerea lobbysmului, restricții la primirea cadourilor și avantajelor, proiectul prevede crearea unei noi instituții – „Comisar pentru etică” care urmează să supravegheze etica și conduita membrilor forului legislativ nu doar în parlament dar și înafara ședințelor! Adică, codul restricționează dur activitatea deputatului, creîndu-i bariere în activitatea sa politică și publică.

Într-un mod liberal și european, puterea propune un set larg și generos de sancțiuni contra deputaților, care perturbează ședințele parlamentului și încalcă  ”Codul de etică” al coaliției. Astfel, spicherul sau președintele comisiei parlamentare, poate dispune eliminarea  deputatului din sala de lucru, cu implicarea forței de către personalul de securitate a Parlamentului, în cazul în care deputatul perturbă grav lucrul ședinței și refuză să execute benevol sancțiunea. Vă imaginați așa ceva? Alesul poporului este evacuat în mod forțat,  dacă declarațiile sale îl vor deranja pe Corman, sau pe alți baroni ai forului legislativ!Deci, dacă pînă acum spicherul avea o singură metodă eficientă de a închide gura deputaților –închiderea microfonului, păi acum el va putea evacua din sală orice deputat, la bunul său plac. Și nu doar atît. Deputatului i se va suspenda temporar dreptul  participării la toate sau la o parte din activitățile Parlamentului pentru o perioadă între 2 și 10  zile consecutive! Acum imaginați-vă câte perspective de manevre i se deschid spicherului pentru a asigura o majoritate confortabilă pentru un vot sau altul!

Deci, prin acest demers, CPE încalcă în mod obraznic imunitatea deputatului, articolul 70 și mai ales 71 din constituția RM, care stipulează foarte clar că “Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului.”Deja nu mai menționez și de alte sancțiuni prevăzute în proiect: pierderea dreptului la îndemnizația prevăzută la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 39-XIII din 7 aprilie 1994 despre statutul deputatului în Parlament; rambursarea îndemnizațiilor primite în calitate de deputat, pentru perioada duratei acțiunii de violare a prezentului Cod, etc. Amintesc cu acest prilej, că anterior, la propunerea unor ONG ce deservesc puterea, legislativul a adoptat sancțiuni financiare și pentru deputații care boicotează ședințele, ulterior dezicîndu-se de propriile inițiative antidemocratice.

Judecătoria sectorului Centru anulează un drept fundamental al cetățenilor

La 16 iulie, lacererea SPPS-ului din Republica Moldova s-a produs un lucru ieșit din comun. Chiar grav, aș spune. Instanţa de judecată a sectorului Centru a interzis Partidului „Patrioţii Moldovei” să organizeze miercuri 17 iulie acţiuni de protest în centrul capitalei împotriva vizitei la Chişinău a preşedintelui României.

Această decizie judecătorească ar putea deveni un precedent periculos pe viitor. De fapt, cred că în premieră pentru Moldova, a fost interzisă exercitarea unui drept fundamental, repet -fundamental, prescris în Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, I amendament al Constituției SUA (Congresul nu trebuie sa dea legi privitoare la instituirea vreunei religii sau la interzicerea libertatii de practicare a vreunei religii; sau care ingradesc libertatea de exprimare sau libertatea presei; sau dreptul poporului de a se aduna pasnic si de a cere guvernului sa le rezolve plingerile..).Este de prisos sămai amintesc că este un drept constituțional (Articolul 40; Libertatea întrunirilor).

Motivația interdicției trezește nedumeriri.Reprezentanții SPPS au argumentat că Traian Băsescu este o persoană protejată de stat, iar printre protestatari ar putea fi și provocatori. Ok. Dar printre cei care s-au adunat la mitingul de susținere a lui Traian Băsescu, nu puteau fi provocatori? Apropo, cîteva agenții au surprins poze de la miting, în care unii din participanți îl salutau pe președintele României în formula specifică adepților lui Hitler. Provocare sau nu? Cred că da. Maine, PD sau PCRM ar putea propune anularea unor proteste la vizita lui Putin sau Medvedev. Formuzal -la vizita premierului turc sau azer. Și tot așa. Așa vom ajunge, că judecata, sub diverse pretexte, ne va interzice dreptul la gîndire, vot, proprietate, etc.  Or, protestul putea fi permis în alt local (gen Teatrul Verde sau mai nu știu unde).Anticipînd criticile unor ortodocși lipsiți de creier, sunt ferm convins că, chiar dacă ar coborî și Hristos din ceruri, un drept fundamental nu poate și nu trebuie să fie anulat. În special, în state care au trecut prin experiențe deloc fericite la acest capitol.Sau poate, suntem nemulțumiți că am avut doar 45 de ani interdicții la întruniri? Ce s-ar întîmpla, dacă am mai răbda o zi?

Primăria și “listele negre”

Cel mai tare în ștafeta represaliilor a  “avansat” primăria”proeuropeanului” Dorin Chirtoacă.  La 22 iulie,  șefa Direcției Relaţii Externe, Gabriela Ciumac, a propus în cele mai bune tradiții ale epocii staliniste,  să fie creată o listă de persoane non grata care nu au voie să intre în Primărie pentru că au antecedente, referindu-se în special la Oleg Brega și Maia Laguta, dar și la alți indivizi incomozi. Vedeți Dvs, funcționarii și baronii primăriei  nu se simt în siguranță la locul de muncă. „ Acei „protestatari” au stat bine merci până la ora 16:30, în holul Primăriei, au făcut picnic, au urlat și țipat, au bătut în ușile birourilor de pe hol. Lumea stătea încuiată prin birouri.…Aceste cazuri sunt dese, în fiecare săptămână, când avem vizitatori deplasați, oameni care țipă și înjură. Înțeleg, că cultura generală a omului de rând care vine să-și ceară drepturi, din păcate, nu prea există. Noi nu suntem un spital de psihiatrie și nu suntem obligați să primim toți descreierații aici…”

Fiți vă rog atenți la formulări. Printre vizitatori, adică printre cei care i-au votat pe acești indivizi corupți moral, sunt foarte mulți „descreierați”.  Funcționarul recunoaște, că protestatarii au stat până la ora 16:30 în primărie, au bătut în ușile birourilor. Dar în zadar. Funcționarii stăteau încuiați prin birouri. Tot la acea ședință s-a cerut cu vehemență pedepsirea protestatarilor. Adică, nu a funcționarilor corupți, care distrug terenurile de joacă și dau autorizații de construcții în mod abuziv, ci a celor care pătimesc de pe urma dezmățului oligarhic! Asta da, primar european!

Mai importante însă sunt 2 lucruri. Dacă în 2007, D.Chirtoacă promitea întîlniri săptămînale cu cetățenii, introducînd chiar și zile speciale pentru cetățeni,  astăzi a ajuns să-i dea afară ca pe cîini din birou. Mai mult. Primăria elaborează liste negre contra jurnaliștilor indezirabili și a asociațiilor obștești. Bine că în 2007 și mai ales, în 2011, cînd Chirtoaca a devenit prin minune primar, acesta se comporta altfel cu presa. Amintesc acestui individ, că primăria este un spațiu public, unde fiecare cetățean poate veni liber și neîngrădit. Primăria încă nu este o proprietate privată și nici un business al PL sau al lui Chirtoacă, ci este o instituție ținută pe banii contribuabililor, obligată să satisfacă problemele cetățenilor, care i-au ales pe acești funcționari corupți și ingrați să le administrezeproblemele, nu să le creeze.

Vedeți pînă unde s-a ajuns? Liste negre cu indezirabili. Ce va fi mai departe?

Aceste lucruri se produc, fiindcă avem politicieni, care sunt mai degrabă lupi, decît oameni. Și cetățeni, care sunt mai degrabă o turmă de oi, fiindcă permit asemenea tratament degradant. Dar timpul le va pune la punct pe toate. Sunt sigur. Este ac de cojoc și pentru asemenea “juni corupți”.