Caracatița din Curtea Constituțională. O răbdăm sau o distrugem?

Ultimele săptămâni tot mai mulți analiști, politologi, juriști au criticat vehement deciziile Curții Constituționale. În urma acestor critici devine evident faptul că această instituție a devenit captivă Păpușarului.

 Despre problemele curții 

I) PCRM a acuzat, că 4 din 6 membri ai Curții Constituționale sunt cetățenii altui stat. De fapt, acest moment deși important, este mai puțin concludent în analiza activității acestei instituții. 

II) 2 din 6 judecători (Aurel Băeșu și Igor Dolea) sunt masoni, fiind membri ai Marei Loje din Moldova, ceea ce permite să presupunem, că sunt conectați cu anumite grupe de interese cu obiective incerte.  

III) Curtea în premieră este formată din politicieni. 5 din cei 6 membri ai CC sunt politicieni, care adoptă decizii politice și fac zilnic declarații politice.

Astfel, Alexandru Tănase a candidat la CMC în 2007 pe listele PD. Apoi, a fost deputat, ministru al Justiţiei, fondator şi prim-vicepreşedinte al PLDM. Ulterior, s-a certat cu Vlad Filat şi a părăsit formaţiunea. Victor Popa a fost, până nu demult, deputat pe listele PL, prședintele comisiei juridice. Aurel Băieşu a fost ambasadorul R. Moldova în Italia, iar anterior, deputat pe listele PD. Tudor Panţâru a fost deputat în primul Parlament al R. Moldova şi deputat în Parlamentul României pe listele PSD. Petru Railean a fost de două ori preşedinte al Comisiei Electorale Centrale (CEC), inclusiv în 2004-2005, fiind promovat în funcție pe criterii politice de PCRM. Relativ apolitic pare doar Igor Dolea. Faptul că  majoritatea judecătorilor CC sunt foști politicieni, în opinia ex-judecătorului CC Valeriei Știrbeț, și-a lăsat amprenta asupra deciziei din 22 aprilie, și o va lăsa și pe viitor. La fel o spune și doctorul în drept N.Osmochescu: „E clar că, dacă toţi sunt politicieni, în afara lui Răileanu, decizia a fost infuenţată politic. Toţi sunt simpatizanţi sau au fost membri activi.Aspectul politic e prezent, vrem noi sau nu vrem”.

IV) 5 din 6 judecători sunt milionari și multimilonari. 

A.Tănase : Potrivit Jurnal TV, averea lui Tănase se ridică la peste 3 milioane de lei. Castelul cu o suprafaţă de 250 de metri pătraţi este amplasat într-o zonă rezidenţială din sectorul Centru al capitalei, estimată la 851 de mii de lei, dar prețul de piață fiind de 2,6 milioane de lei! Tot pe numele soţiei figurează şi un teren de 400 de metri pătraţi evaluat la aproape 400 de mii de lei. În 2012 magistratul şi-a vândut automobilul de lux Toyota cu 400 de mii de lei (a.f. 2010) şi a achiziţionat un Lexus de 164 de mii de lei (a.f. 2009). De fapt, se pare că prețul Lexusului este micșorat de vreo 2 ori…  Familia Tănase mai deţine 5 conturi bancare în care păstrează 434 de mii de lei şi 50 la sută din acţiunile unei întreprinderi imobiliare APPS-Imobil SRL, valoarea căreia este de 418 200 lei.

Petru Raileanu are în proprietate două loturi, o casă de locuit cu valoarea de 1 784 393 lei, un automobil de lux Audi şi un cont bancar de 20 mii lei. Soția, Railean Ludmila, este șef de arhivă la BC „Energbank” SA.

Igor Dolea, deține în proprietate o casă de locuit cu suprafața de 100 de m. p., evaluată la 1,5 milioane de lei,  și o casă de 80 de m.p. în s. Navârneț, raionul Fălești. De asemenea, de câțiva ani, Dolea își mai construiește o casă în capitală. Imobilul de 150 m.p. este estimat la 1,2 milioane de lei.

Tudor Panțâru, în declarația de avere completată la 16 ianuarie 2013, în calitate de fost deputat al Parlamentului României, indică un teren în localitatea Ciofliceni, judeţul Ilfov, România, cu o suprafaţă de 3 000 de m.p., un apartament de 138 de m.p. în București, dobândit în 2007 și un autoturism de marca „Golf”, anul fabricației 2009. Suma depozitelor sale în România era de 160 de mii de dolari, 259 de mii de lei româneşti și 35 de mii de euro. Într-o bancă din SUA, Tudor Panțâru mai deținea 50 de mii de dolari, dar și 240 de mii de euro în Franța. Magistratul mai arată că a împrumutat unor persoane fizice 309 mii de dolari și 100 de mii de euro.

Aurel Baeșu – are o casă în Chișinău de 293,7 m.p. la o valoare pe care o estimează doar la 895.460 lei. Deține și un teren aferent lîngă casă de 0,04 ha, pe care o estimează la doar 179.314 lei. Garajul de 17 mp e apreciat doar la 25.000 lei. Un cont bancar de 15.800 euro, deschis tot în 2012, dar denumirea băncii este stearsă. Are o cota parte de 5% la o societate comercială Servizzi i Sistemi SRL, cu un venit de 500 euro lunar. Plus 2 automobile BMW și Renault Megan.Venitul pe anul 2012 –peste 500.000 lei.

V) Membrii Curții sunt aserviți păpușarului. 

A.Tănase. În 2007 candidează la CMC pe listele PDM. Soția lui A.Tănase prestează servicii la Moldtelecomul controlat de păpușar, moment surpins chiar în declarația de venituri a acestuia. Tatăl său, Constantin Tănase, proprietarul ziarului Timpul, primește publicitate generoasă de la Victoria Bank, publicînd la pachet declarațiile de presă ale PDM, și articolele oamenilor lui Plahotniuc. Totodată, materialele sale le preia regulat presa de partid PDM http://24h.md/ro/news/saptamana-aceasta-se-vor-anun-a-alegerile-anticipate-101635/.Janeta Hanganu, partenera lui Tănase în „Tănase și Hanganu” a apărat în instanță interesele „reclamanților” în primul val de atacuri raider, iar acum este la CEDO.

Prietenul  lui Tănase, V.Nagacevschii, care anterior l-a trădat pe Filat, a degradat pînă la faza că este avocatul care apără în instanță interesele lui Plahotniuc, lucrînd sincronizat cu controversatul afacerist Gurvits. Al doilea amic de a lui Tănase, Godea, este la fel înregimentat în rîndul mercenarilor păpușarului. Oficiul lui Dorin Damir, finul și mîna dreaptă a păpușarului, este amplasat în imediata apropiere de edificiul CC, pe str. A.Lăpușneanu, unde Tănase adesea vine „pentru consultații”. De fapt, chiar cu o zi înainte de hotărârea Curții Constituționale referitor la respectarea votului secret la alegerile din 16 decembrie, Tănase se întâlnește cu M.Ghimpu, subalternul lui Plahotniuc, la o cafenea, pentru indicații prețioase, iar surprins de PRO-TV va declara, fără nicio jenă, că este ceva obișnuit pentru el și că sunt prieteni. De fapt, prieteni buni a lui Tănase sunt Mihai Poalelungi, pe care Tănase personal l-a promovat la funcția de președinte CSJ, Tudor Panțîru și Igor Dolea.

Astfel, încă la 15 aprilie 2011, A.Tănase declara că cel mai bun preşedinte al CSJ ar fi Mihai Poalelungi, care este judecător din partea Republicii Moldova la CEDO, fiind considerat omul păpușarului.

Petru Raileanu – socru lui Bogdan Zumbreanu de la CNA, care este și finul lui Valentin Mejinschii, șef pe o firmă de securitate a lui Plahotniuc. Fratele lui Valentin Mejinschi, Andrei Mejinschi, era viceministrul MAI al Transnistriei şi una din persoanele foarte apropiate ale lui Alexandr Coroliov, aşa-numitul vicepreşedinte al Transnistriei şi secretarul Consiliului de Securitate din Transnistria, precum şi viitorul preşedinte al Transnistriei după planurile lui Smirnov. Anterior, Raileanu era președinte al Curții de Apel Economice, acuzată de conexiuni directe cu păpușarul, lichidată ulterior pe motive de corupție. Președinția Curții Economice i-a permis acestuia apropierea de păpușar.

Aurel Băeșu – reprezentant PDM, deputat, ambasador, mason, apropiat păpușarului. Vine pe filiera Candu-Plahotniuc-Corman. Candidatura sa la funcția de judecător a fost înaintată și promovată de Adrian Candu, finul lui Plahotniuc, și Raisa Apolschi- avocatul și nănașa lui Plahotniuc.

Victor Popa – deputat PL, președinte de comisie, promovat activ la funcție de Mihai Ghimpu, partenerul de afaceri și subordonatul politic al păpușarului.

Tudor Panțîru – deputat în primul Parlament al R. Moldova şi deputat în Parlamentul României pe listele PSD. În campania electorală din Basarabia, din 2008, a fost ajutat de Alexandru Tănase, atunci prim-vicepreşedintele PLDM.

Se pare că fiul său, este șef peste grefa moldovenească la CEDO, unde activa alături de Poalelungi. Tot la CEDO activează partenera de afaceri a lui Tănase – Janeta Hanganu.

Igor Dolea – Dolea și Panțîru au fost înaintați la Curtea Constituțională la propunerea CSM, unde șef este Corochii, omul lui Plahotniuc, care a asigurat prin CSM protecție maximă și în cazul judecătorilor raider, și în cazul Pădurii Domnești. Tot CSM, sfidînd președintele țării, îl propune pe finul lui Poalelungi, Oleg Melniciuc, președinte la judecătoriei Rîșcani. La fel, Dolea este prieten bun cu Alexandru Tănase.

Nu mai puțin importante probe sunt deciziile adoptate de CC, care-l favorizau personal pe păpușar. 

CC s-a opus lichidării judecătoriilor economice; s-a opus modificărilor antiraider, când Guvernul și-a asumat responsabilitatea,  l-a eliminat pe Filat din funcția de premier (22 aprilie), i-a restabilit pe miniștrii liberali, reducînd prerogativele premierului interimar, l-a restablit pe Procurorul General în funcție, i-a limitat prerogativele spicherului interimar, în special, numirea și demiterea procurorului. La fel, CC l-a făcut inamovibil pe Chetraru, șeful CNA, subordonat păpușarului, păstrînd formal centrul în subordinea executivului.

VI)  E prima curte din RM, în care cel puțin 4 judecători din 6  au probleme grave cu integritatea.  

  • A.Tănase –asupra sa planează suspiciuni privind promovarea intereselor personale în legătură cu adoptarea legilor cu privire la notariat, avocatură și cultul islamic.

– În declaratia sa de avere din 2011, Tănase declara ca nu are bunuri, iar soția sa era șomeră. În 2012,  se întîmplă minunea. Cum scrie Ziarul Național, șomeră cu un an în urmă, în 2012 Angelina Tănase apare în declarația de avere a soțului său ca fiind salariată la cinci companii, mai fiind și proprietară la o companie care prestează activități imobiliare și în care deține 50 la sută din acțiuni. Deci, care-i situația? Fie Tănase nu a declarat firma și alte bunuri, fie s-a îmbogățit în mod miraculos. Rămîne de văzut, cum s-a produs acest miracol.

  • Conform unui document emis de SIS, și făcut public de deputatul Ion Butmalai, „la 7 aprilie 2012, schema de legalizare a unor acțiuni de tip raider a fost determinată în cadrul unei intâlniri secrete ce a avut loc la Biroul lui Dorin Damir (omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc), din strada Al. Lăpusneanu, la care au participat Alexandru Tănase, Mihai Poalelungi, Victor Berlinschi (reprezentantul acționarilor minoritari ai Băncii de Economii) și o judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău.  Beneficiari final ar fi fost Păpușarul.
  • Numele lui Petru Răileana figurat într-o hotărâre a Curţii de Conturi cu privire la auditul efectuat la Curtea de Apel Economică. Conform actului, în calitatea sa de preşedinte al instanţei, Răilean ar fi admis în perioada 2006-2007 prejudicii bugetului statului de peste 600.000 de lei, bani cheltuiţi nejustificat pentru reparaţia edificiului instituţiei pe care o conducea. Amintim în context că, la fel ca şi alţi membri ai CC, în 2009, Răilean a primit în dar din partea lui Voronin un ceas. 
  • Victor Popa pe vremuri, instructor CC al PCM, slujea cu fidelitate sistemul totalitar, executînd umil ordinele boșilor de partid! În declarația pentru avere, nu-s indicate bancile la care are card, și de la care are împrumuturi de  11 mii 340 dolari americani, luate, fiți atenți, în 2011 și în 2012. La fel, nu arată valoarea cadastrală a unui teren intravilan de 7,2 ari, nici valoarea apartamentului de 70 m.p din capitală.  Tot în 2011 Popa își procură un SUV KIA Sorento, din 2009, estimat la 252.000 lei.  Popa a fost acuzat de D.Diacov, Ion Hadîrcă, Ion Păduraru, că ar fi unul din cei ce a inspirat sesizarea din 22 aprilie, pe care tot el a judecat-o.  La fel, Efrim,  Păduraru și alții, au cerut retragerea acestuia de la cîteva ședințe, motivînd prin faptul, că Popa anterior și-a expus în public opinia. Popa, spre consternarea tuturor, nu se retrage,  judecînd interpelarea propriului șef de partid. La fel, Victor Popa, profitînd de statutul de judecător CC, cheamă în judecată subsemnatul, utlizînd baza de date a unor instituții de stat (adresa, numele din buletin a pîrîtului, etc)
  • Tudor Panțîrunu-și declară averile din Romania și conturile bancare de peste hotare
  • Băeșu și Dolea nu și-au declarat calitatea de membru și fondatori ai Marei Loje Masonice la momentul numirii în funcție. Băeșu mai este și finul lui Iurie Sedlețki, marele magistru a Marei Loje. 

VII) 4 judecători din 6 nu satisfac criteriile de membru a Curții, unii fiind numiți în condiții dubioase. A.Tănase, nu a lucrat nici o zi judecător, nu are nicio lucrare științifică în domeniul dreptului, fiind avocat. În plus, permanent oferă comentarii politice, menținînd, spre deosebire de Dumitru Pulbere, funcția de președinte.  Or, aceasta este o probă elocventă, că CC s-a transformat într-o gașcă. Tudor Panțîru la momentul numirii în funcție nici nu era domiciliat în RM, cum o cere legislația despre curtea constituțională. Popa și Băeșu au fost numiți de parlament într-un mod total netransparent, sub covor, moment criticat de mai multe ONG.

VIII) Este I Curte din istoria țării, care doar prin decizia din 22 aprilie 2013, ca să nu le numesc pe altele, a încălcat flagrant și grav mai multe articole din Constituția țării (prezumția nevinovăției, dreptul de a fi ales, dreptul parlamentului și a președintelui de numire a funcționarilor, egalitatea în fața legii, etc).

IX) Curtea încalcă procedura. Toate sesizările se examinează rapid, și deja a IV oară prin consens, fără opinii separate, lucru remarcat chiar de doctorul în drept, N.Osmochescu:  Să fiţi atenţi. Spune mult şi faptul că a fost vot unanim. Rar în hotărârile CC, când şase judecători au vot unanim, şi nimeni nu are opinie separată 

X)I dată în istoria RM, CC obține la 18 aprilie prerogative anticonstituționale, egale cu uzurparea puterii în stat, fapt consemnat chiar de Gheorghe Susarenco, ex-magistrat la CCAstfel  Curtea obține dreptul de a suspenda orice act normativ sesizat, prin decizia președintelui curții sau a 3 judecători. Deci, astfel CC nu se mai pronunță pe constituționalitatea actelor, ci deja le suspendă, plasîndu-se mai sus de parlament, președinție, guvern. 

Concluzii 

Ținînd cont de decizia curții din 22 aprilie, care stipulează că funcționarii asupra cărora planează suspiciuni de corupție trebuie demiși;

Punctum.