Anti-Mafia pe brânci…

Evenimentele din ultimele câteva zile au bulversat definitiv opinia publică, dezorientând majoritatea analiştilor politici. Practic, suntem în situaţia inedită, când orice scenariu devine posibil şi orice coaliţie probabilă, indiferent de faptul, cât de „monstruoasă” şi neverosimilă ar fi părut aceasta încă două-trei luni în urmă.

 

PD şi PCRM: funcţionează înţelegerile?

La 28 octombrie, Procurorul General a prezentat raportul în faţa parlamentului. În acest raport,  nu am auzit nici-o replică la adresă PCRM, nemaivorbind despre critici la adresa PD-L. Probabil, din această cauză, PCRM a susţinut discursul procurorului în parlament, având garanţia din partea democraţilor, că acuzaţiile  vor vi turnate în capul PLDM. Practic, PCRM a făcut un pas foarte inteligent. Hotărârea parlamentului din 13 octombrie trebuia executată, fiindcă prin ea, procurorul a primit vot de neîncredere.  Nu era nici un sens să mai audiezi un procuror, care a avut suficient timp (2 ani) pentru a demonstra propria eficienţă. Dar atunci când există înţelegeri, raportul capătă un sens aproape sacral.

La 28 octombrie, fracţiunile PD şi PCRM l-au ales pe Artur Reşetnicov în funcţia de vice-preşedinte al Parlamentului. PLDM şi PL s-au abţinut. Reprezentanţii PD explicau prin culuare, că este o răsplată pentru votul PLDM-PCRM vizând demiterea şefilor SIS, CNPF şi a procurorului. Aici însă  se cere o precizare. Una e când demiţi un funcţionar prin vot comun, şi alta când numeşti în funcţie. Numirea în funcţie înseamnă accesul la decizii şi resurse. Este un demers ce vorbeşte despre divizarea puterii, modelarea unei noi structuri a puterii şi guvernarea în comun. Deşi, la acest capitol, nu trebuie exagerate lucrurile, fiindcă funcţia aparţine PCRM.

La 29 octombrie Lupu merge mai departe, declarând  că e nevoie de un dialog deschis cu opoziţia în problema alegerii şefului statului.  „Trebuie toţi să fim flexibili şi să examinăm diverse propuneri nu doar ale Alianţei pentru Integrare Europeană, şi persoane care vin din partea opoziţiei”, a declarat presei Marian Lupu. Mai simplu spus, Lupu şi-a afişat disponibilitatea de a alege şi un reprezentant al PCRM la funcţia de preşedinte. Vă imaginaţi asemenea poziţie a preşedintelui PD încă două-trei luni în urmă? Amintim, că la începutul anului, Lupu declara că orice negociere cu PCRM este un indicator al slăbiciunii. Astăzi, este gata să analizeze chiar eventualitatea unui şef de stat din partea PCRM!

 

Ar fi putut Lupu face asemenea declaraţii, în lipsa unor înţelegeri sau cel puţin a unor convenţi formale?

De fapt, şi decizia judecăţii de condamnare a lui Victor Ţopa, care s-a produs la 18 octombrie, ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu este atât de simplu să condamni cel mai feroce duşman, şi să-l mai dai în urmărire internaţională, dacă nu ai spatele asigurat prin anumite înţelegeri cu opoziţia. Filat în această ecuaţie este paralizat de riscul demiterii guvernului, iar domnul păpuşar îşi distruge rivalii, fără a întâmpina vreo rezistenţă.

Conştient de aceste lucruri, premierul Filat a fost nevoit să recunoască la 28 octombrie, că ne putem aştepta la apariţia unei noi alianţe, referindu-se la coaliţia de centru-stânga.

În orice caz, putem presupune că Lupu s-a referit la scenariul alegerii doamnei Zinaida Greceanîi în funcţia de preşedinte. Mai pe urmă, se va vedea, dacă Filat rămâne premier, sau este demis. În orice caz, Dan Dungaciu, în ziarul Timpul declară că trebuie utilizate cele 4 voturi ale deputaţilor comunişti, gata, în anumite condiţii de “consens”. Z.Greceanîi să fie condiţia necesară pentru acesta? Oricum, dacă se merge pe scenariul scindării PCRM, PLDM nu-şi va oferi voturile, fiindcă va avea permanent riscul trimiterii lui Filat în opoziţie. Respectiv, mai raţională pentru cartel pare votarea PCRM-PD cu unele voturi a transfugilor din PLDM şi/sau PL.

Soluţia pentru a convinge transfugii e aceeaşi – procurorul general.                        

 

Filat a cedat şantajului?

Raportul procurorului, prezentat la 28 octombrie, a fostul unul insipid, lipsit de acuzaţii dure şi foarte ambiguu. Deşi se făceau aluzii la PLDM, acestea nu erau fortificate de probe, nume concrete, cifre. „Spectacolul” nu s-a produs. De ce?

La 25 octombrie , a avut loc un fel de şedinţă a liderilor AIE. Unii bloggeri şi jurnalişti declară, că aici s-ar fi putut citi raportul adevărat al procurorului. În urma acestui raport, Filat ar fi fost „convins” să cedeze, şi să nu insiste pe demisia procurorului şi lupta cu mafia.

Nu suntem siguri, că aşa a şi fost. Totuşi, dacă Filat va refuza de propriile demersuri, devenind „constructiv” şi docil, înseamnă, că aceşti bloggeri au dreptate.

 

Antimafia e pusă în genunchi

Ultimele două săptămâni s-au remarcat prin faptul că Antimafia a primit un cuţit direct în inimă. Viorel Ţopa se află de mai multe luni peste hotare. Sergiu Mocanu a pierdut mai multe procese judiciare, fiindu-i sechestrate apartamentul şi autoturismul. Victor Ţopa, unul din sponsorii de bază al Mişcării, a fost condamnat la 10 ani închisoare. Practic, nu mai există astăzi nicio forţă politică care ar putea opune o rezistenţă reală structurilor semicriminale.

P.S. De pe 18 octombrie, RM nu mai are nici o barieră pentru a deveni o „poveste de succes”. O poveste de succes pentru oligarhi…

7 thoughts on “Anti-Mafia pe brânci…

  • 31 octombrie 2011 la 13:01
    Permalink

    Daca se va intimpla ca acesti criminali VORONIN CU PLOHOTNIUC fca alianta si devin putere, arunci nu ne ramine sa punem iarasi mina pe pietre, si sai facem o REVOLUTIE cu nume de ,, REVOLUTIA ANTIMAFIE” !!
    E si firesc sa Filat sa ramina linga Rosca, caci nu merita mai mult, nu ca el ar fi mai bun ca ceilalti, tot criminal si contrabandinst este, oare cine nu stie de asta,!! si copii de la scola din clasa 3 stiu cine Filat, Plohotniuc si Varon, chear si Ghimpu cum a ramas un kikat in fara oamenilor sinceri care lau votat.
    Deja , daca mai cedeaza Sergiu Mocanu, va fi ceeea ce am scris mai sus.!!!!

    Răspunde
  • 31 octombrie 2011 la 13:25
    Permalink

    STIMATE DOMNULE TâRDEA,
    IN POSTAREA DVS. ANTERIOARA, DE CE ATI BLOCAT MESAJUL MEU CU UN RASPUNS UNUI OARECARE „VALERIANCA35” CU EXLPICATIILE DE RIGOARE DESPRE AVANTAJELE REUNIRII MOLDOVEI DE EST CU ROMANIA MARE ?
    SAU, POATE, CA DVS. SUNTETI ACEL VALERICA ?

    Răspunde
  • 31 octombrie 2011 la 18:02
    Permalink

    Concluzia:
    Cine il are pe Procurorul General in buzunar, are toata puterea in acest „stat”.

    Răspunde
  • 31 octombrie 2011 la 18:39
    Permalink

    Nu demult Mocanu zicea ca Plahotniuc se pregateste sa fuga din tara cu helicoprerul direct in biroul sau 🙂 Ca din cauza dosarelor sale la Interpol, procuratura romana, CEDO acesta va fi condamnat pentru asazisele sale delicte. Acuma ce sa credem Plahotniuc a cumparat Interpol, procuratura romana, CEDO si toate acestea prin santaj se afla de partea lui?! Unde sunt procesele intentate la Haga cu care atata se lauda Mocanu?! sau vreti sa spuneti ca aceste instante de peste hotare sunt si ele corupte?! Lasati povestile si reveniti la realitate.

    Răspunde
  • 31 octombrie 2011 la 22:35
    Permalink

    E trist ceea ce spuneți domnule Țîrdea, dar e greu să nu fii de acord cu concluziile pe care le faceți.

    Răspunde
  • 11 noiembrie 2011 la 11:59
    Permalink

    Sa stam stramb si nsa judecam DREPT.

    TOTZI strigam si propunem Presedintzi de Republica, si chiar ne ducem la Bruxell cu candidatul MIRACOL pentru a obtzine binecuvantarea Domnului
    ScHUEBEL. Si dece nu la KREMLIN pentru a avea binecuvantarea patriarhului KIRIL.

    Dar NIMENI nu cere acestor viitori presedintzi sa-si expuna in presa, in Parlament planul detaliat de ceeace vor sa faca odata ajunsi in post. Cum vor rezolva problemele economice, in ce directzie ne vor duce,. Daca ne duc spre Moscova daca ne duc spre Romania, daca vor Europa .

    In occident nu se aleg Presedintzii propusi de opozitzie si mai ales de opozitzia koko-munista atat de rau famata.
    Intelectualitatea de cel mai inalt rang isi da cu parerea, Societatea Civila isi da parerea, Istoricii daca au un subiect sensibil ies la RAMPA si toata lumea stie ce vrea si ce poate fiecare aspirant.

    La noi totul se face pe FURIS:::::::: Ne inscriem in CSI pe furis, dam teritorii Ucrainei pe furis, alegem ,presedintele pe furis , cu ochii inchisi ::::::: NU stim daca este capabil, nustim ce program are, nu stim ce vrea sa faca.

    AVEM 3 KRAI dela Rasarit care pana acum nu si-au spus Crezul insa jurnalistii stiu deja ca acestia sunt FOSTI KOKO – i..
    A declarat careva ca nu mai este komunist ???? A spus careva ca este antikomunist ???? Aspus careva ca renuntza la o ideologie kriminala si ca adopte principiile Democratziei ??????
    A spus Dandanoff care este directzia in cre vrea sa mearga ????????

    Totul este VAG, Aproximativ, Smekereste, care pe care sa insele pe celalalt, si asta cat mai repede ::::: intr’o saptamana daca se poate.

    VA GARANTEZ ca la NOI se POATE
    .
    Iar cetatzeanu nu are decat sa inghita HAPUL.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *